Felicitare cusuta

Ne pregatim deja de Craciun si mi-as dori sa avem timp sa facem felicitari pentru toti oamenii dragi noua. Am gasit aici idei superbe de tot felul de decoratiuni, dar am inceput cu o felicitare cu bradut impodobit cu care stiam ca-i voi face Elenei o mare bucurie, stiind pasiunea ei pentru cusut. Asadar, am facut gauri dinainte pe un carton si i-am dat Elenei lana verde cu care a unit punctele.

Am facut cerculete colorate cu perforatorul si le-am lipit pe crengute. In varf am pus o steluta si la baza un ghiveci tot din carton colorat.

Felicitarea se face foarte usor si copilul are satisfactia ca a facut singur ceva foarte frumos. In interior Elena  avrut sa mai deseneze un om de zapada.

Cu aceasta lucrare ne inscriem si noi in concursul de felicitari organizat de Stilul meu de viata.

Jack si vrejul de fasole

Vineri la atelierul de lectura am abordat o poveste clasica (“Jack si vrejul de fasole” ) dar am insistat foarte mult pe interpretarea ei.

In viziunea clasica, Jack este perceput ca fiind un erou, un personaj pozitiv care-l invinge pe urias si si reuseste sa ofere un trai mai bun familiei sale. Insa dupa ce am citit povestea, i-am intrebat pe copii care sunt partile pozitive si cele negative ale personajelor si am constat ca Jack nu prea este un personaj pozitiv: ii insala increderea sotiei uriasului, fura, minte, e lacom. Nici mama lui nu se comporta cum ar trebui fiindca nu reactioneaza in niciun fel cand Jack vine acasa cu tot felul de comori. Am concluzionat ca nu este bine sa ne purtam ca Jack, si sa fim cinstiti.

Am dramatizat si noi povestea cu ajutorul unei “machete” si al figurinelor.

Am facut niste adunari si cand stiam raspunsul puneam boabe de fasole in ordine crescatoare pe numerele pana la 20, apoi luam boabele in ordine descrescatoare.

Am pictat apoi role de la hartia de bucatarie, am decupat frunze si am facut un vrej mare de fasole.

Pe o farfuri de carton am lipit palatul uriasului si norisori de vata si am lipit farfuria peste vrej (de aici am descarcat modelul).

Ne jucam cu purcelusul Curly

La atelierele de engleza pentru pitici de marti si joi am pus in scena o poveste foarte frumoasa din cartea “The complete books of Farmyard tales” de la editura Usborne (multumim Anca pentru ea).

Toate povestile sunt frumoase in aceasta carte, dar de data asta m-am oprit asupra uneia foarte simpatice (“Pig gets stuck“) in care purcelusul Curly ramane blocat in cotetul gainilor.

Am modelat 6 purcei dragalasi din Fimo si copiii au fost incantati de ei. Am repetat animalele domestice si am ilustrat povestea cu ajutorul figurinelor.

Curly gaseste o gaura in gard si iese pe dedesubt pentru a cauta de mancare.

A mancat toata mancarea gainilor si fiindca s-a ingrasat, a ramas blocat in gard.

Cu putin ajutor, Curly reuseste sa iasa.

Ne-am adus aminte de cantecelul dragut prin care animalele se saluta, dar am facut si o plimbare la ferma cu ajutorul cantecului “Let’s take a walk around the farm“.

Am facut purcelusi colorati si un grajd din fetru si copiii trebuiau sa-i aseze on the barn/under the barn.

Marti l-am facut pe Curly pictand o  farfurie de carton si lipind cateva cercuri roz, cu o codita din sarmulita plusata.

Joi am pus purcelusii in noroi in functie de cifrele pe care le aveau.

 

Am facut dintr-o cutie de carton un purcelus caruia ii era foame si copiii, fiecare avnd cate un fruct sau o leguma, il hraneau in functie de ceea ce cerea el. Cantam asa: “Are you hungry? Are you hungry?” “Yes, I am! Yes, I am. I would like an apple, I would like an apple!” Here you are! Here you are!” (melodia de la cantecul “Frere Jaques”).

Am jucat “True/False”, un joc in care eu le aratam copiilor un animal si spuneam cum se numeste. Daca ceea ce spuneam era corect, sareau in spatiul pentru raspunsuri corecte, daca nu, copiii ma corectau si sareau in celalta parte.

La partea practica am facut purcei cu picioare din carlige de rufe.

Hurty Feelings

Ce sunt complimentele, dar insultele? Cum reactionam cand cineva ne face un compliment? Ne punem pe plans cand cineva ne jigneste? Acestea sunt doar cateva dintre intrebarile la care carteaHurty Feelings” (sau Sentimente ranite) de Helen Lester ne provoaca sa raspundem.

Fragility, un hipopotam imens si robust care facea totul sa se cutremure cand pasea, avea o fire foarte fragila, plangea usor si i se parea ca toti vor sa o jigneasca.

Chiar si cand cineva ii facea un compliment isi “storcea creierul” sa se gandeasca ce intentii ascunse o fi avut si rastalmacea sensul pentru ca totul sa i se para o jignire, iar asta o facea sa planga si sa se vaite mereu.

Daca cineva ii spunea ce draguta este, imediat se gandea ca si o briosa este draguta, asta insemnand de fapt ca a jignit-o asemanand-o cu o briosa flescaita.

Nestiind niciodata sa accepte un compliment, Fragility ramase in final singura fiindca nimeni nu mai indraznea sa-i vorbeasca.

Toate s-au schimbat odata cu aparitia lui Brutus (Rudy in varianta originala), un elefant de care toata lumea se temea (un bully) si care a vrut sa le ia mingea cu care hipopotamii jucau fotbal, Fragility fiind chiar portarul.

Stiind ca Fragility e usor de ranit cu jigniri, a inceput sa-i spuna ca e gri si indesata, ca are picioarele ca niste trunchiuri de copac, ca urechile ei sunt ciudate, insa in loc sa se smiorcaie din nou, Fragility i-a tinut piept lui Brutus si i-a spus ca si el are aceleasi insusiri.

Brutus a primit o lectie importanta, aflandu-se pentru prima data in rolul victimei, simtind ce simteau cei pe care incerca mereu sa-i intimideze.

Fragility a invatat si ea ca este important sa se accepte asa cum este si cel mai important, a invatat sa primeasca si sa multumeasca pentru complimente.

Copiii de la atelierul de lectura de vineri s-au amuzat pe seama smiorcaielilor lui Fragility dar discutand, au inteles ca ea nu era prea mandra de felul in care arata si de aceea suspecta pe toata lumea ca vrea sa o jigneasca. Am discutat si despre atitudinea lui Brutus si au concluzionat ca nu-i frumos sa ne purtam urat cu cei din jurul nostru, iar daca cineva se poarta urat cu noi, trebuie sa-i tinem piept.

Ne-am jucat imaginandu-ne cum ne simtim in diferite situatii (copiii alegeau un biletel pe care aveam scisa o situatie si spuneau cum se simt).

Am invatat cum sa spunem si sa primim complimente, copiii spunand cate ceva frumos despre colegii lor.

Am pus apoi pe pernute imagini cu diferite emotii, copiii dansand in jurul lor in timp ce se auzea muzica. Cand muzica se oprea copiii se asezau si pe rand mimau emotia pe de pe cartonasul lor (aveam mai multe imagini cu aceeasi emotie si pe rand ieseau sa mimeze cei tristi, sau veseli, sau furiosi, sau mirati).

La partea practica am facut hipopotami, marionete din pungi de hartie (aici gasiti sablonul).

 

 

 

One, two, buckle my shoe

Imi plac foarte mult sa folosesc povesti rimate sau  cantecele la atelierele de engleza, dar si acasa cand le vorbesc fetelor despre o anumita tema. Din fericire, in engleza sunt astfel de povesti pe aproape orice tema si faptul ca sunt usor de retinut ii face pe copii increzatori si sunt entuziasmati sa invete. Raluca a scris de curand un articol despre aceste nursery rhymes atat de apreciate de toata lumea.

La atelierele de engleza pentru pitici de marti si joi am abordat o poezioara tare simpatica, “One, two, buckle my shoe”, din cartea “Illustrated rhyming stories” de la editura Usborne (Anca de la In minunata lumea a cartilor ne-a inlesnit procurarea ei, multumim :) ), poezie ritmata ce poate fi si cantata cu ajutorul careia copiii invata mai usor sa numere.

Povestea continua numaratoarea pana la 30 insa noi ne-am oprit la 10. Am printat cartonse de aici pentru a ilustra povestea si copiii le-au potrivit recitind in acelasi timp si versurile.

Am ilustrat povestea, fiecare copil dramatizand cate un vers.

Am insistat si pe asocierea cantitatii cu numerele cu ajutorul unor cartonase de la editura Tehno Art.

Am avut un pantof confectionat dintr-o cutie de carton caruia copiii ii inchideau si descheiau catarama (buckle my shoe) si inauntru gaseau diverse animale pe care le denumeau.

Am pregatit un joc dintr-o cutie de carton pe care am scris perechile de cifre ce apar in poveste si am decupat o fanta sub ele. Copiii au primit capace pe care era lipita cate o imagine din poveste si astfel in timp ce repetam poezia fiecare venea si introducea capacul in locul potrivit.

Pentru a fixa mai bine asocierea cantitatilor cu cifrele, am facut un joc asemenator cu cel anterior, in care copiii introduceau capace cu cifre in dreptul animalor.

Marti copiii au desenat conturul palmelor pe o foaie si au lipit imagini din poveste pe degetele potrvite.

Joi am facut “a big fat hen” asambland toate elementele decupate in prealabil (aici am gasit ideea).

 

Vrajitorul Willy ne invata despre activitatile zilnice

La atelierele de engleza pentru pitici de marti si joi ne-am imprietenit cu Vrajitorul Willy (Wobbly il chema pe vrajitorul din poveste, dar Willy mi s-a parut un nume mai usor de retinut :) )pe care l-am ajutat in activitatile pe care trebuia sa le faca intr-o zi.

L-am ajutat sa-si ia micul dejun, sa se spele pe dinti, sa se imbrace, sa-si puna niste forme intr-un borcan, am facut si o potiune magica impreuna cu el si l-am dus apoi la culcare.

Copiii mi-au citit gandurile si au ghicit la ce animale sau fructe ma gandeam (am pus animale si fructe in niste farfurii pe care rau desenate palme colorate. Le spuneam copiilor:”I am thinking of a big animal from the purple hand”. Copiii gaseau farfuria respectiva si cautau animalul mare de acolo.).

Copiii au ghicit apoi actiunile pe care eu le mimam si am ascultat si vizionate si un cantecel atre dragut pe aceeasi tema.

Marti copiii l-au facut pe vrajitrul Willy dintr-un tub de carton (aici gasiti sursa de inspiratie).

Joi am facut baieti si fete care se spala pe dinti.

 

 

Micutele tesatoare

Stiam mai demult de pasiunea Elenei de a coase, asa ca ieri i-am propus sa tesem un covoras si a fost tare incantata de idee. Am pus niste sfoara pe un capac de la o cutie de pantofi, i-am pregatit ata si a trecut la tesut.

Pe fundal Maria tapeta covorul cu cartonase :)

La final, incantare maxima, covorul a devenit paturica pentru papusi iar acum e hotarata sa mai faca si altele.

Nu ma asteptam insa ca si Maria sa vrea sa faca o astfel de activitate, dar spre surprinderea mea, a fost foarte constiincioasa si a inteles foarte repede cum trebuie sa procedeze (o data pe deasupra, o data pe dedesubt :) ).

Ma gandeam ca o sa abandoneze pe parcurs, dar m-a uimit si de data asta: a dus totul la bun sfarsit si e mandra nevoie mare de paturica ei :)

Are mami fete harnicute, nu gluma :)