Marea cursa

Vineri la atelierul de lectura am facut cunostinta cu „Printesa Matilda si poneiul sau, Caramelo”  si i-am insotit in aventura lor din „Marea cursa”. Colectia cuprinde patru carti scrise de Florencia Cafferata ce au fost tiparite in conditii excelente la editura Girasol. Ilustratiile sunt foarte frumoase, imaginile sunt relizate dintr-un fel de colaj din tot felul de materiale: nasturi, panglici, tricotaje, fire, tesaturi, totul e spectaculos.

Povestea pe care am citit-o i-a captivat pe copii si cu ajutorul ei au invatat ca trebuie sa avem curaj sa concuram indiferent de cat de puternici ni se par ceilalti competitori, insa nu e chiar asa important sa ajungem mereu pe primul loc. Matilda si Caramelo au dat dovada de mult altruism cand i-au ajutat pe ceilalti concurenti aflati in necaz. Astfel, desi au luat medalia de bronz, au castigat o decoratie de onoare si aprecierea tuturor.

Pentru a ne exersa altruismul, am jucat cateva jocuri distractive:

1. Putin ajutor din partea prietenilor: Fiecare copil avea pe cap un servetel si cu totii mergeau in cerc in timp ce auzeau muzica. Daca unuia ii cadea servetelul trebuia sa se opreasca si alt copil venea si ii aseza servetelul la loc pentru a putea continua dansul. Acest joc ne ajuta sa fim mai atenti la nevoile celorlalti.

2. Pernele muzicale: Pernele au fost asezate in cerc cu una mai putin decat numarul copiilor, iar acestia mergeau in jurul lor cat timp auzeau muzica. Atunci cand muzica se oprea copiii se asezau, dar trebuiau sa se asigure ca nu ramane nimeni fara loc, chiar daca asta insemna sa stea mai multi pe aceeasi perna. De fiecare data cand reporneam muzica, luam cate o perna si astfel copiii trebuiau mereu sa se gandeasca la solutii pentru ca toti sa aiba unde sa se aseze.

3. Imbratisarile muzicale: Copiii dansau in cerc, iar cand muzica se oprea fiecare trebuia sa-si gaseasca un partener pe care sa-l imbratiseze. Cand muzica pornea din nou copiii dansau impreuna cu partenerul (ramaneau imbratisati) si la urmatoarea oprire a muzicii fiecare pereche isi cauta alta pereche cu care sa se imbratiseze, continuand asa pana cand toti formeaza un mare grup.

La partea practica fiecare copil si-a facut cate un calut dintr-o soseta (aceasta este sursa de inspiratie).

Uriasul Barba- Cot a mancat morcovul tot

Urmaresc de multa vreme activitatile celor de la „Copilul verde” si am admirat mereu talentul de a transforma fructele si legumele in opere de arta pe care copiii le mananca cu mare pofta. Cand am aflat ca exista o carte de povesti care sa ne imbie sa mancam sanatos, am cumparat-o imediat si asa de tare mi-a placut incat m-am gandit ca ar fi potrivit sa o prezint si copiilor de la atelierul de lectura. Cartea se numeste „Pofta de povesti„, scrisa de Luminita Alexandru, ilustrata de Andra Cofaru si contine 6 povesti dragute in care personajele cu nume tare amuzante au tot felul de aventuri care ne fac pofta de fructe si legume. Cartea este insotita de un CD in care povestile sunt dramatizate intr-un mod savuros de Cristi Ionescu, fiecare poveste are cate un cantecel amuzant care te cucereste pe loc.

La atelierul de lectura de vineri noi am citit „Uriasul Barba- Cot a mancat morcovul tot”, o poveste despre curaj si indrazneala care le-a placut tare mult copiilor. Am vorbit despre momentele in care copiii au fost curajosi, despre faptul ca nu conteaza cat esti de mic daca esti istet si poti iesi din situatii dificile, astfel ne-am adus aminte de „Gruffalo” care are aceeasi tema.

Povestea se termina cu o morala in versuri :

„Nu conteaza ca esti mic,

Daca ai curaj un pic!

Pana si un urias

Asculta de-un copilas!”

I-am provocat pe copii sa fie curajosi si sa incerce sa manance fructe si legume. Unii se temeau sa guste, dar pana la urma cu totii au fost curajosi si au incercat din toate.

Am incercat chiar sa facem tablouri din legume si chiar li s-a parut amuzant.

Ne-am facut apoi cate o „Super-Eroina” din linguri de lemn.

Am invatat si sa impletim

Sa aveti pofta la citit 🙂 !

Casuta

Am cumparat cartea aceasta inca de cand am vazut minunata ei prezentare pe site-ul editurii Cartea Copiilor. Este o carte nu doar pentru copii, pe mine m-a facut sa-mi amintesc de casuta bunicilor si de viata linistita de la tara cand oamenii de bucurau de simplitate. Am citit povestea („Casuta” de Virginia Lee Burton) vineri la atelierul de lectura si copiii au vazut diferenta dintre viata intr-un oras aglomerat si viata la tara, au vazut cum au evoluat mijloacele de transport de-a lungul timpului si au observat schimbarea anotimpurilor.

 

Povestea le-a placut foarte tare si au fost impresionati de felul degradant in care ajunsese casuta la oras, fiindca oamenii erau prea grabiti sa o ingrijeasca, prea grabiti chiar sa o observe. Ne-am bucura tatunci cand casuta a fost mutata inapoi la tara si s-a putut bucura din nou de atentie. Fiecare copil mi-a povestit despre casuta lui si despre cea a bunicilor si am vorbit despre locurile in care le place sa traiasca.

Am jucat „Pasarica muta-ti cuibul” si apoi am vorbit si despre casutele animalelor in cartea „Casute de animale” aparuta la edutira Aquila.

La partea practica fiecare copil a pictat o casuta din ipsos (de aici le-am cumparat).

 

Promisiunea ramane promisiune

Ce este o promisiune? V-ati luat vreodata angajamentul ca veti face ceva si nu v-ati tinut de cuvant? Mai avem incredere in cei care nu-si tin promisiunile? Acestea au fost doar cateva dintre subiectele de discutie pe care le-am avut vineri la atelierul de lectura. Am citit o carte foarte frumoasa ce este insotita si de un DVD cu animatia povestii, „Promisiunea ramane promisiune” de Knister cu ilustratii suberbe de Eve Tharlet. In carte marmota are incredere deplina in promisiunea pe care i-a facut-o papadia si s-a dovedit ca, desi nu se mai astepta sa o reintalneasca pe delicata lui prietena, increderea nu i-a fost inselata: primavara urmatoare papadia  a iesit din nou la soare impreuna cu o multime de prietene de-ale ei, spre marea bucurie a marmotei.

Am dat si noi exemple de promisiuni pe care le-am facut si care ne-au fost facute si apoi i-am rugat pe copii sa se gandeasca daca exista si promisiuni pe care nu trebuie sa le tinem. Au fost putin incurcati, asa ca le-am dat cateva exemple: daca vedem ca cineva face rau cuiva, sau daca cineva ne face rau si ne cere sa promitem ca nu vom spune nimic nimanui, acestea sunt promisiuni pe care nu trebuie sa le tinem, sunt secrete urate pe care e musai sa le spunem unui adult (am vorbit mai demult la un atelier despre astfel de secrete). Le-am dat copiilor cate un cartonas rosu si cate unul verde si eu le spuneam diverse situatii in care facem promisiuni si ei ridicau cartonasul verde daca promisiunea putea fi tinuta, si pe cel rosu daca nu trebuia sa tinem promisiunea.

Am facut si un joc de rol in care cate doi, copiii interpretau diverse personaje care isi faceau promisiuni si le tineau sau nu.

Am urmarit cum se transforma papadia intr-un filmulet foarte frumos, apoi am trecut la pictarea papadiilor galbene si albe. Pentru cele albe am folosit betisoare pentru urechi (aici gasiti sursa de inspiratie), iar pe cele galbene le-am facut cu scobitori.

Baietelul invizibil

V-ati simtit vreodata dati la o parte, exclusi dintr-un grup, ignorati, de parca ati fi fost invizibili pentru cei din jurul vostru? Chiar daca nu ati fost niciodata intr-o asemena situatie, va puteti imagina cum se simte o persoana care este tratata astfel. De multe ori copiii mai timizi, cei care nu socializeaza usor sunt de multe ori „invizibili” pentru colegi si uneori chiar si pentru educatorii care sunt asa de ocupati cu ceilalti copii care-si fac auzita prezenta, incat pot trece chiar zile fara sa bage de seama ca i-au neglijat.

Despre un astfel de baietel am vorbit vineri la atelierul de lectura, fiindca mi se pare important sa-i facem pe copii sa constientizeze ca e important sa-i aprecieze pe cei din jurul lor, sa-i integreze in grup si pe cei mai putin indrazneti si sa se respecte intre ei. Cand i-am intrebat pe copii daca cineva poate fi invizibil, cu totii s-au gandit la magie, insa dupa ce am citit povestea au marturisit ca nu s-a gandit ca cineva se poate simti asa daca nu e bagat in seama.

„The invisible boy” de Trudy Ludwig este o carte foarte frumoasa atat ca text cat si ca ilustratii: Patrice Barton a redat foarte frumos sentimentele lui Brian, baiatul invizibil, ilustrandu-l in alb-negru, culoarea revenindu-i abia dupa ce un coleg nou i-a apreciat desenul, l-a luat in echipa pentru a face un proiect si l-a invitat sa i se alature la masa.

Am discutat mult si am incercat sa punem in scena tot felul de situatii in care ne putem simti dati la o parte, nebagati in seama si astfel copiii au realizat ca nu-i asa confortabil sa te simti in felul acesta. Am avut chiar si un „coleg” nou pe care intentionat nu l-am primit bine, crititicandu-l foarte mult (am desenat un baietel pe o foaie de hartie si l-am prezentat ca pe un coleg nou). La fiecare vorba urata, ii rupeam cate o parte a corpului gest care simboliza suferinta lui cand auzea jignirile. Fiecare si-a cerut apoi scuze pentru purtarea urata si am incercat sa asamblam „puzzle-ul”, astfel incat sa refacem desenul. Insa desi imaginea a fost refacuta, urmele rupturilor au ramas, iar copiii au inteles ca trebuie sa avem mare grija la felul in care ne purtam pentru ca scuzele nu repara si ranile din suflet.

Copiii au lucrat apoi in echipa, ca si cei din poveste, fiecare echipa primind 3 pietre cu imagini cu ajutorul carora trebuiau sa compuna si sa deseneze impreuna o poveste.

Fiecare a personalizat apoi imaginea baietelului si au lipit-o pe o spatula din lemn. Intr-un pahar din carton am taiat o fanta prin am introdus spatula, iar imaginea copilului se putea ascunde in pahar daca se simtea invizibil si iesea afara cand se simtea apreciat si bagat in seama.

Sper ca lectia acesta sa fi fost una memorabila pentru copii si sa fie astfel mai atenti la sentimentele celorlalti.

Povestea Pastelui

Fiindca se apropie Pastele, am considerat oportun sa vorbim si la ateliereul de lectura despre semnificatiile acestei mari sarbatori. Si fiindca am cumparat de curand CD-urile „Aventuri in lumea Bibliei” (aici si aici gasiti detalii despre aceste minunate CD-uri), am ascultat si cateva fragmente pe care le-am completat cu imagini din cartea „ Povestea Pastelui”  (cartea este potrivita si pentru copiii care abia incep sa citeasca fiindca textul e scris cu litere mari si e destul de aerisit). Nu ma asteptam sa aiba atata rabdare sa asculte povestea, mai ales ca DC-urile sunt doar audio, insa au fost impresionati, fiindca interpretarea actorilor este una de exceptie, este un teatru radiofonic de foarte buna calitate si am avut impresia ca participam si noi la intamplrile prezentate. Recomand din suflet aceste CD-uri, chiar ii fac pe copii sa cunoasca Biblia si pe Dumnezeu.

Copiii au povestit apoi ce-au retinut din poveste cu ajutorul unor figurine al caror model il gasiti aici .

La partea practica am colorat si asamblat mormantul lui Iisus dupa acest model …

… si fiindca mi-am dorit mult sa ne amintim de moartea si Invierea lui Iisus, am facut un mormant folosind pamant, ghivece, grau, cruci si pietre. Copiilor le-a placut foarte mult sa planteze graul si apoi au pus crucea si o piatra ce simbolizeaza mormantul gol (multumim Coca pentru ideile minunate).

Eu am folosit o farfurie mai mare de la un ghiveci si am pus inauntru un pahar pe plastic ce simbolizeaza mormantul, am pus pamant in care am presarat grau si am asezat crucea lui Iisus si ale celor 2 talhari (aici gasiti mai multe idei pentru a face astfel de decoratiuni pentru Pasti).

Va recomand sa va uitati pe aceste minunate idei de activitati pentru Pasti (si aici gasiti recomandari frumoase) si sa ii pregatim pe copiii nostri si sufleteste pentru aceasta mare sarbatoare.

Bulgaras de primavara

Iepurasul si ariciul din acest set de carti sunt adorabili si am citit de multe ori aventurile lor. M-am gandit ca le va placea si copiilor de la atelierul de lectura, asa ca pentru vineri am ales „Bulgaras de primavara”. Din pacate in multe dintre librariile online stocul este epuizat, insa cu siguranta le puteti gasi in librariile din oras (eu le-am vazut pe toate 4 la Libraria Alexandria).

 

Aricul si iepurasul sunt prieteni si, fiindca ariciul era tare curios cum arata iarna, l-a rugat pe prietenul sau sa-i pastreze un piculet pentru atunci cand se va trezi din hibernare. Si ca iepurasul sa nu uite de promisiune i-a scris mesajul pe scoarta unui copac.

Iepurasul s-a gandit ca un bulgare de zapada acoperit cu frunze uscate se va pastra bine pana la primavara si ariciul ca sti cum este iarna, insa din pacate bulgarele s-a cam topit. Totusi ariciul a aflat cate de rece si ascutit este frigul iernii cand a tinut bulagarele in mana: era asa de rece incat i s-a parut ca l-a muscat.

Fiecare copil s-a gandit la obiecte care le amintesc de iarna si au caracterizat iarna in cateva cuvinte. Am discutat despre animalele care hiberneaza si copiii mi-au dat cateva exemple.

Am vorbit apoi despre cum putem pastra in amintirea noastra un loc pe care l-am vizitat si care ne-a placut mult, si cum am putea sa le aducem si prietenilor nostri o bucatica din acel loc: facem fotografii, aducem suveniruri si lucruri intersante pe care le gasim acolo, nu neaparat din acelea pe care sa le cumparam. Copiii au promis ca se vor gandi mai mult la prietenii lor cand vor merge in vacanta si vor aduce simboluri specifice zonei in care vor merge.

Am analizat apoi putin cele doua personaje si am observat ca desi sunt prieteni, ariciul ii tot spune iepurasului ca e uituc, ceea ce nu ni s-a parut chiar in regula. Copiii au spus ca nu le-ar placea ca un prieten sa le spuna asa. Pentru a vorbi despre calitati si lucruri pe care le apreciem unii la ceilalti am jucat „Ghemul calator”: un copil lua ghemul si infasura ata pe degetul aratator spunand cate o calitate a sa, dadea apoi ghemul mai departe, fiecare spunandu-si calitatile. Ghemul a fost infasurat la loc, de data asta copiii spuneau cate ceva ce le place la cel de la care il primeau.

La partea practica am facut bulgarasi din ata pe care i-am transformat in iepurasi (am infasurat ata pe un cerc pentru a face pompoane, apoi am lipit urechi, nas, ochi si codita pentru iepuras .)

Cadoul gargaritei Suzette

Suzette este o buburuza tare dragalasa si sensibila care viseaza sa ajunga o mare pictorita. Am vazut mai demult cartile cu gargarita, insa prezentarea Cameliei m-a convins ca trebuie sa le avem si noi. Iti multumim Camelia, ne-ai facut o mare bucurie, Suzette a devenit tare indragita la noi acasa :). Fiindca se apropia ziua mamelor, m-am gandit ca ar fi potrivit sa citim si la atelierul de lectura „Cadoul gargaritei Suzette” de Quentin Greban.

Am vorbit mai intai despre cadourile pe care copiii le-au pregatit mamelor de ziua lor, i-am intrebat daca ei cred ca animalele si insectele isi fac daruri si de aici am pornit o multime de povesti frumoase, fiecare imaginandu-si ce-ar putea sa-si daruiasca animalutele. Au fost incantati de imaginile din carticica si am zabovit mai mult asupra analizarii tuturor detaliilor. Am vazut cum gargarita Suzette i-a facut mamei un ghiveci cu flori din hartie, insa in drum spre casa vantul si plaia i-au distrus creatia.

Suzette era tare necajita, insa prietenii ei au sfatuit-o sa faca alt cadou, numai ca mica gargarita nu avea nicio idee. A vazut ca omida i-a pregatit mamei sale o inima cu gauri dintr-o frunza, melcul a facut biscuiti in forma de spirala precum cochilia lui, albina a pregatit un borcan cu miere pe care l-a decorat cu dungi galbene si maro asemenea celor de pe corpul ei.

 

Toti facusera cadouri care sa semene cu ei, ceva care-i reprezinta. Cand a vazut portretul pe care furnicuta i-l facuse mamei, Suzette a stiut ca la asta se pricepea ea cel mai bine asa ca s-a pus pe treaba. A vrut sa faca ceva care sa semene cu ea si a facut o floare cu rosu si negru, un minunat mac pe care mama l-a primit cu mare bucurie.

Credeti sa mama s-ar fi suparat daca Suzette ii ducea doar cioburile de la cadoul distrus de ploaie?, i-am intrebat pe copii. Sigur ca nu, fiindca mamelor le plac toate cadourile facute de copiii lor.

Ne-am gandit sa facem si noi o surpriza draguta pentru mame si copiii au facut felicitari pop-up cu un cosulet decorat cu flori, iar pe fata felicitarii au pus poza lor in mijlocul unei floricele, astfel am facut si noi un cadou care sa ne semene 🙂

Mai multe poze de la atelier gasiti aici.

 

Alerta la Zoo!

Vineri la atelierul de lectura am vorbit din nou despre frici, despre cum e sa -ti imaginezi tot felul de lucruri inspaimantatoare si de fapt realitatea sa fie alta. „Alerta la Zoo!„, cartea scrisa de Udo Weigelt, ne-a ajutat mult sa intelegem cum sta treaba atunci cand nu verifici lucrurile pe care le auzi de la altii, cum tonul vocii poate influenta mesajul pe care-l transmiti. Am incercat de la inceput sa prezicem despre ce fel de animal e vorba analizand urmele lasate pe nisip, apoi reproducand mesajul transmis de ingrijitori  copiii au concluzionat ca e vorba despre un animal mare si fioros.

Fiecare animal de la Zoo isi imagina tot felul de grozavii despre colegul cel nou, fiecare mai „inflorind” cate un pic zvonurile pe care le auzeau. In final am descoperit un animal dragut care nu facea rau nimanui 🙂 . Nici copiii nu stiau ce este acela un wombat si aceasta a facut supansul si mai mare. Ne-am amintit e o poveste mai veche in care animalele alergau speriate doar pentru ca iepurasul a auzit „Pleosc!” atunci cand statea pe malul unui lac si fuga lui speriata a molipsit si celelalte animale. Am facut si noi un experiment: eu ii spuneam la ureche unui copil ca am auzit o piatra cazand in balta si a facut „Pleosc!”, ceilalti auzind doar interjectia pe care am spus-o pe un ton grav. Copiii au incercat sa ghiceasca daca mesajul meu  fost unul pozitiv sau negativ si cu totii si-au imaginat tot felul de situatii infricosatoare.

Am analizat apoi comportamentul animalelor din poveste si am concluzionat ca papagalul n-a procedat bine cand a tras cu urechea si apoi a dus zvonul mai departe, neavand o informatie completa, era corect ca el sa intrebe intai si apoi sa povesteasca in cunostinta de cauza. Si cangurul a gresit fiindca desi nu stia nimic despre wombat, a mintit inventand felul de detalii infricosatoare despre el.

Am vorbit apoi fiecare depre fricile lui si copiii au inteles ca ininte sa se sperie de monstrii de sub pat, sau de pajanjenii fiorosi, vor anaiza daca chiar au de ce sa se teama.

Mi-a placut mult ideea pe care a folosit-o Bufnita la atelierele ei, asa ca ma cerut voie sa o imprumutam si noi. Fiecare copil a desenat un personaj care avea o frica si am ilustrat  acea temere intr-o bula deasupra lui. Am decupat apoi o fereastra in dreptul ei careia i-am lipt „zabrele” din bete de chibrit astfel incat sa vedem din afara „custii” o parte din temerea respectiva. Au apart in felul acesta o multime de povesti si sper ca lucrul acesta ii va ajuta pe copii sa-si exprime ingrijorarile si privind din afara la ele sa nu li se mai parae asa infioratoare.

 

 

Gainile de zapada

Vineri la atelierul de lectura am citit o poveste draguta, „Gainile de zapada”, de Jeanne Hiver cu ajutoul careia am aflat despre animalele care hiberneaza si am vazut cum a reusit iepursul Robin sa salveze niste soricei din ghearele vulpii. Din pacate nu am mai gasit cartea in librariile online pentru a va da un link, eu am cumparat-o dintr-o librarie din oras; sunt mai multe carti in serie si in toate iepurasul Robin gaseste cate o idee salvatoare pntru diferite situatii.

Ne-am amuzat cautand soricei colorati: un copil era vulpea si ceilalti erau gainuse care ascundeau la spate soriceii, vulpea trebuia sa ghiceasca unde este un anumit soricel.

Am facut apoi cate o gainusa din carton.

Am modelat apoi niste gainuse din aluat de sare (2 cani faina, 1 cana sare fina, 1 cana apa, 1/4 cana ulei).