Cadoul gargaritei Suzette

Suzette este o buburuza tare dragalasa si sensibila care viseaza sa ajunga o mare pictorita. Am vazut mai demult cartile cu gargarita, insa prezentarea Cameliei m-a convins ca trebuie sa le avem si noi. Iti multumim Camelia, ne-ai facut o mare bucurie, Suzette a devenit tare indragita la noi acasa :). Fiindca se apropia ziua mamelor, m-am gandit ca ar fi potrivit sa citim si la atelierul de lectura „Cadoul gargaritei Suzette” de Quentin Greban.

Am vorbit mai intai despre cadourile pe care copiii le-au pregatit mamelor de ziua lor, i-am intrebat daca ei cred ca animalele si insectele isi fac daruri si de aici am pornit o multime de povesti frumoase, fiecare imaginandu-si ce-ar putea sa-si daruiasca animalutele. Au fost incantati de imaginile din carticica si am zabovit mai mult asupra analizarii tuturor detaliilor. Am vazut cum gargarita Suzette i-a facut mamei un ghiveci cu flori din hartie, insa in drum spre casa vantul si plaia i-au distrus creatia.

Suzette era tare necajita, insa prietenii ei au sfatuit-o sa faca alt cadou, numai ca mica gargarita nu avea nicio idee. A vazut ca omida i-a pregatit mamei sale o inima cu gauri dintr-o frunza, melcul a facut biscuiti in forma de spirala precum cochilia lui, albina a pregatit un borcan cu miere pe care l-a decorat cu dungi galbene si maro asemenea celor de pe corpul ei.

 

Toti facusera cadouri care sa semene cu ei, ceva care-i reprezinta. Cand a vazut portretul pe care furnicuta i-l facuse mamei, Suzette a stiut ca la asta se pricepea ea cel mai bine asa ca s-a pus pe treaba. A vrut sa faca ceva care sa semene cu ea si a facut o floare cu rosu si negru, un minunat mac pe care mama l-a primit cu mare bucurie.

Credeti sa mama s-ar fi suparat daca Suzette ii ducea doar cioburile de la cadoul distrus de ploaie?, i-am intrebat pe copii. Sigur ca nu, fiindca mamelor le plac toate cadourile facute de copiii lor.

Ne-am gandit sa facem si noi o surpriza draguta pentru mame si copiii au facut felicitari pop-up cu un cosulet decorat cu flori, iar pe fata felicitarii au pus poza lor in mijlocul unei floricele, astfel am facut si noi un cadou care sa ne semene :)

Mai multe poze de la atelier gasiti aici.

 

Alerta la Zoo!

Vineri la atelierul de lectura am vorbit din nou despre frici, despre cum e sa -ti imaginezi tot felul de lucruri inspaimantatoare si de fapt realitatea sa fie alta. „Alerta la Zoo!„, cartea scrisa de Udo Weigelt, ne-a ajutat mult sa intelegem cum sta treaba atunci cand nu verifici lucrurile pe care le auzi de la altii, cum tonul vocii poate influenta mesajul pe care-l transmiti. Am incercat de la inceput sa prezicem despre ce fel de animal e vorba analizand urmele lasate pe nisip, apoi reproducand mesajul transmis de ingrijitori  copiii au concluzionat ca e vorba despre un animal mare si fioros.

Fiecare animal de la Zoo isi imagina tot felul de grozavii despre colegul cel nou, fiecare mai „inflorind” cate un pic zvonurile pe care le auzeau. In final am descoperit un animal dragut care nu facea rau nimanui :) . Nici copiii nu stiau ce este acela un wombat si aceasta a facut supansul si mai mare. Ne-am amintit e o poveste mai veche in care animalele alergau speriate doar pentru ca iepurasul a auzit „Pleosc!” atunci cand statea pe malul unui lac si fuga lui speriata a molipsit si celelalte animale. Am facut si noi un experiment: eu ii spuneam la ureche unui copil ca am auzit o piatra cazand in balta si a facut „Pleosc!”, ceilalti auzind doar interjectia pe care am spus-o pe un ton grav. Copiii au incercat sa ghiceasca daca mesajul meu  fost unul pozitiv sau negativ si cu totii si-au imaginat tot felul de situatii infricosatoare.

Am analizat apoi comportamentul animalelor din poveste si am concluzionat ca papagalul n-a procedat bine cand a tras cu urechea si apoi a dus zvonul mai departe, neavand o informatie completa, era corect ca el sa intrebe intai si apoi sa povesteasca in cunostinta de cauza. Si cangurul a gresit fiindca desi nu stia nimic despre wombat, a mintit inventand felul de detalii infricosatoare despre el.

Am vorbit apoi fiecare depre fricile lui si copiii au inteles ca ininte sa se sperie de monstrii de sub pat, sau de pajanjenii fiorosi, vor anaiza daca chiar au de ce sa se teama.

Mi-a placut mult ideea pe care a folosit-o Bufnita la atelierele ei, asa ca ma cerut voie sa o imprumutam si noi. Fiecare copil a desenat un personaj care avea o frica si am ilustrat  acea temere intr-o bula deasupra lui. Am decupat apoi o fereastra in dreptul ei careia i-am lipt „zabrele” din bete de chibrit astfel incat sa vedem din afara „custii” o parte din temerea respectiva. Au apart in felul acesta o multime de povesti si sper ca lucrul acesta ii va ajuta pe copii sa-si exprime ingrijorarile si privind din afara la ele sa nu li se mai parae asa infioratoare.

 

 

Gainile de zapada

Vineri la atelierul de lectura am citit o poveste draguta, „Gainile de zapada”, de Jeanne Hiver cu ajutoul careia am aflat despre animalele care hiberneaza si am vazut cum a reusit iepursul Robin sa salveze niste soricei din ghearele vulpii. Din pacate nu am mai gasit cartea in librariile online pentru a va da un link, eu am cumparat-o dintr-o librarie din oras; sunt mai multe carti in serie si in toate iepurasul Robin gaseste cate o idee salvatoare pntru diferite situatii.

Ne-am amuzat cautand soricei colorati: un copil era vulpea si ceilalti erau gainuse care ascundeau la spate soriceii, vulpea trebuia sa ghiceasca unde este un anumit soricel.

Am facut apoi cate o gainusa din carton.

Am modelat apoi niste gainuse din aluat de sare (2 cani faina, 1 cana sare fina, 1 cana apa, 1/4 cana ulei).

 

Mos Panov si minunile Craciunului

Vineri a fost ultimul atelier de lectura inaintea Craciunului si am vrut neaparat sa discutam despre insemnatatea acestei sarbatori. Asa ca mai intai le-am citit copiilor putin din Biblie despre Nasterea lui Iisus si astfel am facut si introducerea pentru povestea „Mos Panov si minunile Craciunului” de Lev Tolstoi, o poveste foarte frumoasa pe care o gasiti in cartea „Povesti de Craciun” aparuta la editura Corint.

Mos Panov, cizmarul satului, un batran fara familie, citea in seara de Ajun despre Nasterea lui Iisus si se gandea ca el i-ar fi primit pe Iosif si pe Maria in casuta lui , insa se intrista cand se gandi ca n-ar fi avut ce daruri sa-i faca Pruncului. Isi aduse aminte insa de niste pantofi pe care-i facuse in uma cu mult timp si isi spuse ca aceia ar fi un cadou potrivit pentru Iisus. Fiind obosit, adormi si in somn Iisus ii vorbi si-i spuse: „Mos Panov, fiindca ti-ai dorit sa ma poti vedea, cauta-ma maine cand va fi Craciunul. Voi veni la tine. Dar sa fii cu bagare de seama caci nu-ti voi spune cine sunt.

Dimineata isi aminti visul si era nerabdator sa-l vad pe Iisus, insa desi era foarte atent ca nu cumva musafirul lui special sa treaca, Mos Panov a fost putin dezamagit cand ziua a trecut si Iisus n-a venit. Insa in tot timpul acesta batranul a ajutat o multime de oameni:l-a chemat in casa pe maturatorul satului sa se incalzeasca langa soba, i-a dat pantofii lui speciali fetitei unei femei sarmane, a dat de mancare cersetorilor de pe strada. Seara, Mos Panov a auzit din nou vocea lui Iisus care-i spunea „Flamand am fost mi-ai dat sa mananc. Gol am fost si m-ai imbracat. Inghetat a fost si tu m-ai incalzit. Am venit la tine azi in fiecare dintre cei pe care tu i-ai ajutat si i-ai omenit.” 

Copiii au inteles astfel ca Iisus este bucuros cand noi ii ajutam pe ceilalti si ca n-avem nevoie de cadouri scumpe ca sa-i facem fericiti pe niste oameni sarmani.

La partea practica am facut ingerasi frumosi din bile de polistiren prin care am trecut sarmulite plusate, am facut rochitele din hartie creponata alba si am atasat aripi dintr-o panglica legata la mijloc.

Sa facem fapte bune asadar si sa-l avem pe Iisus mereu in inimile noastre!

 

Darul tau pretios

Darul tau pretios” de Max Lucado este o carte minunata cu ajutorul careia intelegem cine stie cel mai bine care sunt nevoile si dorintele noastre, insa depinde de noi daca stim sa folosim darurile facand ceea ce stim mai bine si sa fim de folos si altora.

 Omuletii din lemn despre care v-am mai povestit aici  primesc fiecare cate un cadou ce li se potrivea manusa, insa nu stiu cine este expeditorul.

Insa, in loc sa-si foloseasca darul pentru a face lucrurile la care se pricepeau, fiecare a incercat sa ajute familia ce ramasese fara caruta, fara haine si fara mancare facand lucruri la care nu se pricepeau defel. Cand au ajuns la Eli, tamplareul care-i cioplise, acesta le-a spus ca el le-a trimis cadourile si ii vor putea ajuta pe sarmani folosindu-si darurile si calitatile.

Dupa ce am citit povestea copiii au luat dintr-o cutie niste cartonase pe care se aflau darurile pe care le primisera personajele si fiecare a trebuit sa-si recunoasca personajul si astfel am dramatizat isotorioara (multumesc mult Coca pentru idei).

Copiii au colorat apoi darurile primite .

Le-am spus apoi ca vom face niste felitari pe care le vor darui cuiva drag, insa fiecare va folosi tehnica la care se pricepe cel mai bine: pictura, colorat, cusut sau decupat. Copiilor le-a placut provocarea si s-au descurcat foarte bine.

Unii au pictat cu degetelul luminite pentru bradut, altii au colorat imagini de CRaciun, altii au decupat braduti pentru a-i lipi pe felicitare. 

Cateva fetite au facut felictari cusute si toti au fost inacantati de rezultat.

 

Jack si vrejul de fasole

Vineri la atelierul de lectura am abordat o poveste clasica („Jack si vrejul de fasole” ) dar am insistat foarte mult pe interpretarea ei.

In viziunea clasica, Jack este perceput ca fiind un erou, un personaj pozitiv care-l invinge pe urias si si reuseste sa ofere un trai mai bun familiei sale. Insa dupa ce am citit povestea, i-am intrebat pe copii care sunt partile pozitive si cele negative ale personajelor si am constat ca Jack nu prea este un personaj pozitiv: ii insala increderea sotiei uriasului, fura, minte, e lacom. Nici mama lui nu se comporta cum ar trebui fiindca nu reactioneaza in niciun fel cand Jack vine acasa cu tot felul de comori. Am concluzionat ca nu este bine sa ne purtam ca Jack, si sa fim cinstiti.

Am dramatizat si noi povestea cu ajutorul unei „machete” si al figurinelor.

Am facut niste adunari si cand stiam raspunsul puneam boabe de fasole in ordine crescatoare pe numerele pana la 20, apoi luam boabele in ordine descrescatoare.

Am pictat apoi role de la hartia de bucatarie, am decupat frunze si am facut un vrej mare de fasole.

Pe o farfuri de carton am lipit palatul uriasului si norisori de vata si am lipit farfuria peste vrej (de aici am descarcat modelul).

Hurty Feelings

Ce sunt complimentele, dar insultele? Cum reactionam cand cineva ne face un compliment? Ne punem pe plans cand cineva ne jigneste? Acestea sunt doar cateva dintre intrebarile la care carteaHurty Feelings” (sau Sentimente ranite) de Helen Lester ne provoaca sa raspundem.

Fragility, un hipopotam imens si robust care facea totul sa se cutremure cand pasea, avea o fire foarte fragila, plangea usor si i se parea ca toti vor sa o jigneasca.

Chiar si cand cineva ii facea un compliment isi „storcea creierul” sa se gandeasca ce intentii ascunse o fi avut si rastalmacea sensul pentru ca totul sa i se para o jignire, iar asta o facea sa planga si sa se vaite mereu.

Daca cineva ii spunea ce draguta este, imediat se gandea ca si o briosa este draguta, asta insemnand de fapt ca a jignit-o asemanand-o cu o briosa flescaita.

Nestiind niciodata sa accepte un compliment, Fragility ramase in final singura fiindca nimeni nu mai indraznea sa-i vorbeasca.

Toate s-au schimbat odata cu aparitia lui Brutus (Rudy in varianta originala), un elefant de care toata lumea se temea (un bully) si care a vrut sa le ia mingea cu care hipopotamii jucau fotbal, Fragility fiind chiar portarul.

Stiind ca Fragility e usor de ranit cu jigniri, a inceput sa-i spuna ca e gri si indesata, ca are picioarele ca niste trunchiuri de copac, ca urechile ei sunt ciudate, insa in loc sa se smiorcaie din nou, Fragility i-a tinut piept lui Brutus si i-a spus ca si el are aceleasi insusiri.

Brutus a primit o lectie importanta, aflandu-se pentru prima data in rolul victimei, simtind ce simteau cei pe care incerca mereu sa-i intimideze.

Fragility a invatat si ea ca este important sa se accepte asa cum este si cel mai important, a invatat sa primeasca si sa multumeasca pentru complimente.

Copiii de la atelierul de lectura de vineri s-au amuzat pe seama smiorcaielilor lui Fragility dar discutand, au inteles ca ea nu era prea mandra de felul in care arata si de aceea suspecta pe toata lumea ca vrea sa o jigneasca. Am discutat si despre atitudinea lui Brutus si au concluzionat ca nu-i frumos sa ne purtam urat cu cei din jurul nostru, iar daca cineva se poarta urat cu noi, trebuie sa-i tinem piept.

Ne-am jucat imaginandu-ne cum ne simtim in diferite situatii (copiii alegeau un biletel pe care aveam scisa o situatie si spuneau cum se simt).

Am invatat cum sa spunem si sa primim complimente, copiii spunand cate ceva frumos despre colegii lor.

Am pus apoi pe pernute imagini cu diferite emotii, copiii dansand in jurul lor in timp ce se auzea muzica. Cand muzica se oprea copiii se asezau si pe rand mimau emotia pe de pe cartonasul lor (aveam mai multe imagini cu aceeasi emotie si pe rand ieseau sa mimeze cei tristi, sau veseli, sau furiosi, sau mirati).

La partea practica am facut hipopotami, marionete din pungi de hartie (aici gasiti sablonul).