Au, dintii mei!

Vineri la atelierul de lectura am vorbit despre santatea dintisorilor si am aflat povestea lui Tinel care a mancat asa de multe dulciuri incat a inceput sa planga de durere, “Au, dintii mei!” :) .

Cand a ajuns la stomatolog, Tinel a aflat ca in gura lui trupa lui Bak Terius dadea o mare petrecere, si marele Bakterius isi facuse un culcus intr-un dinte . Dar doctorul Maseluta le-a venit de hac, insa l-a avertizat pe Tinel ca se pot intoarec daca nu are grija de dintisori.

Copiii au fost impresionati de patania ursuletului si am vorbit si noi despre lucrurile pe care trebuie sa le facem pentru a ne pastra dintii sanatosi. Mai intai le-am aratat din ce alcatui dintii, au vazut care sunt incisivii, caninii si molarii si ce facem cu fiecare dintre ei, toate acestea cu ajutorul enciclopediei “Corpul uman”.

Am sortat apoi alimentele care-i fac pe dintisori sa fie fericiti si cele care-i fac tristi (de aici am descarcat fisele).

Am facut si putina matematica si copiii mai mici au numarat dinti si au potrivit periuta cu cifra corespunzatoare (aici am gasit fisele).

Copiii mai mari au facut niste adunari cu dintisori.

Mi-au placut asa de mult mostruletii cu dinti pe care i-am vazut aici, incat am vrut neaparat sa facem si noi. Asa ca mai intai copiii au pictat farfurii de carton, apoi am samblat ochisori din sarmulite plusate la capatul carora ma pus forme din spuma.

Am indoit apoi farfuriile si am lipit boabe de fasole pe post de dinti, am atasat ochisorii si gata.

Povestea prietenilor din padure

Ador cartile Luciei Muntean, sunt toate atat de suave si dragalase ca le-am indragit cu totii inca de la prima lecturare. De curand am mai adaugat cateva la colectia noastra si am ales pentru atelierul de lectura o minunata istorioara, Povestea prietenilor din padure”

 Este binecunoscut faptul ca sfaturile, povetele, invataturile de viata, sunt mult mai bine primite si insusite de catre copii atunci cand sunt camuflate in povesti, iar aceste carti ne sunt de mare ajutor. Am aflat asadar povestea a cinci prieteni (un iepuras, un fluturas, un melc, o cartita, si o broscuta) care voiau sa se joace impreuna dar au constat ca le place sa faca lucruri diferite: broscutei ii place sa inoate, cartitei ii place sa sape tuneluri, fluturasului ii place sa zboare, iepurasului ii place sa alerge, melcului ii place sa se tarasca. Au tot incercat sa se joace dupa gustul fiecaruia, dar nu prea le-a iesit: cartita nu era inacantata sa inoate ca broscuta, fluturasul nu se simtea deloc in siguranta in tuneluri, iar melcul cu siguranta nu era un bun alergator ca iepurasul.

S-au intristat cand au constatat ca nu prea se potrivesc la preferinte, dar pe rand au venit tot felul de animalute cu cate o problema si in timp ce incercau sa o rezolve (sa gaseasca ghinda veveritei, sa caute ochelarii bursucului sau sa gaseasca puiul de vrabie) fiecare facea ce stia mai bine, iar in felul acesta s-au distrat si au fost si de mare ajutor.

La sfarsitul zilei si-au dat seama ca si-au facut o multime de prieteni si ca aveau cu totii ceva in comun: tuturor le place sa se joace.

Dupa ce am vorbit despre personajele din poveste si am repovestit cu ajutorul figurinelor, am dat exemple de situatii din viata reala si copiii spuneau daca se imrpietenesc cu cineva care nu poate alerga prea tare, sau cu cineva ca nu poate sa sara coarda asa bine si su gasit o multime de jocuri pe care le pot juca indiferent de abilitatile fiecaruia. Am insistat asupra faptului ca nu trebuie sa alegem ca prieteni doar pe cineva cu aceleasi abilitati ca si noi, putem fi prieteni chiar daca suntem diferiti.

Ne-am distrat si noi cu cateva jocuri simpatice: am avut un joc de atentie in care eu spuneam despre anumite animale si pasari ca zboara, copiii trebuind rapid sa decida care afirmatie este adevarata si care nu, daca ceea ce spuneam era adevarat dadeau din “aripi”.

Pentru a le provoca imaginatia, le-am dat cate o fisa ce continea trei forme geometrice (cerc, patrat si triunghi), sarcina fiind aceea de a desena ceva ce contine forma respectiva.

o rata, un bradut si un televizor

o minge, o fetita si un cadou

Am colorat apoi personajele din carte, le-am decupat si le-am lipit pe coroana prieteniei.

 

In cautarea fericirii

A fost odata o printesa care avea tot ce-si dorea: jucarii, haine frumoase, toata lumea ii facea pe plac si cu toate acestea nu era deloc fericita. Se minuna uitandu-se la copiii care se jucau pe afara si uimita o intreba pe doica ei de ce scot acele sunete cand se joaca. Doica i-a spus ca sunt fericiti, insa nu indraznea sa o indemne sa incerce si ea astefel de jocuri pentru ca nu s-ar fi cuvenit pentru o printesa. Printesa tot intreba ce poate sa faca sa fie si ea la fel de fericita, asa ca doica s-a tot gandit si pana la urma i-a raspuns ca ar trebui sa puna sa i se aduca pantofii celui mai fericit copil din regat si daca-i va incalta va fi si ea la fel de fericita. Printesei i-a placut raspunsul si a pus imediat pe cei din castel sa caute cel mai fericit copil si sa-i aduca pantofii. Insa mare a fost uimirea printesei cand a aflat ca cel mai fericit copil n-avea pantofi deloc. Astfel printesa a invatat o lectie importanta, aceea ca n-avem nevoie de lucruri materiale ca sa fim fericiti. 

Aceasta a fost pe scurt povestea pe care am interpretat-o vineri la atelierul de lectura, o poveste din cartea “101 povesti vindecatoare pentru copii si adolescenti” de George Burns. Copii au fost incantati sa participe la poveste si pe rand au adaugat tot felul de detalii povestii in timp ce erau actori :) .

Am vorbit apoi despre lucrurile care-i fac pe copii fericiti si cum majoritatea au asociat fericirea cu cate o jucarie, am hotarat sa jucam niste jocuri fara sa avem jucarii la indemana si sa vedem daca ne putem distra si asa. Astfel am jucat Painicile , un joc in care copiii scriau cifre fara ca ceilalti sa vada si cel care ghicea facea liniute pe foaia sa, trei liniute alcatuind o painica.

Am jucat apoi Siamezii: intr-o cutie am pus biletele cu partile corpului, in alta cutie biletele cu actiuni. Copiii veaneau cate doi, luau cate un biletel din ambele cutii si executau actiunea de pe bilet fiind lipit de partenerul sau (de exemplu daca trageau mana dreapta si sari ca o broasca, cei doi se tineau de mana dreapta si sareau impreuan ca broscuta).

Podul de piatra a fost un alt joc pe care l-am jucat si a avut mare succes. Copiilor le-au placut foarte mult jocurile si concluzia a fost ca putem sa ne distram foarte bine si fara jucarii, tablete si alte lucruri materiale (aici gasitit o multime de idei de jocuri interesante).

La partea practica fiecare si-a construit “papucii fericirii” :) din carton si i-a decorat dupa pofta inimii.

 

Unul pentru toti, toti pentru unul!

Suna ca motto-ul celor 3 muschetari, dar nu e vorba despre ei totusi :) .Am descoperit de curand un set de carti foarte frumoase atat din punctul de vedere al continutului, al mesajului, dar si din punct de vedere estetic; ilustratiile sunt minunate iar faptul ca are si un DVD in care putem urmari povestea animata in 4 limbi, m-a incantat foarte tare.

POvestea pe care am citit-o vineri la atelierul de lectura se numeste “Unul pentru toti, toti pentru unul!” de Brigitte Weninger, ilustrata superb de Eve Tharlet si este o poveste despre prietenie, despre acceptarea si pretuirea unicitatii fiecaruia.

Sim (Ronti, cum este denumit pe DVD), un soricel cu picioare prea lungi si mustati prea scurte, pleaca foarte increzator sa descopere lumea si sa-si gaseasca prieteni la fel de unici ca si el.

Se imprieteni pe drum cu o cartita care nu vedea prea bine dar era mirosul o ajuta foarte bine sa se decurce, fiind foarte priceputa la sapat tuneluri.

Au hotarat astfel sa mearga impreuna in cautarea viselor lor.

Au intalnit si o broscuta care desi nu auzea prea bine era o maestra a sariturilor si au pornit impreuna la drum.

In mijlocul campului au intalnit un corb care-l ruga pe un arici sa nu mai stea ghem si sa iasa la joaca, dar ariciului ii era prea frica. Cand cei trei prieteni l-au intrebat pe arici ce stie sa faca, el a raspuns ca nu stie sa faca nimic decat sa se faca ghem atunci cand este in pericol.

O furtuna i-a surpins pe cei cinci prieteni, dar impreuna au resit sa se puna la adapost. Fiindca ariciul era necajit ca el n-a prea ajutat cu nimic la construirea adapostului si fiind dezamagit de faptul ca el nu se pricepe la nimic, soricelul i-a spus ca el o sa-i apere cu acele sale, asa ca aricul a zambit pentru prima data.

Astfel cei cinci prieteni si-au data seama ca fiecare are calitati deosebite, dar ca nu ar fi reusit unul fara ajutorul celorlalti. “Cred că am reușit tocmai pentru că fiecare dintre noi știe să facă bine un lucru anume […]

Întotdeauna ar trebui să ne ajutăm unul pe altul […]

UNUL PENTRU TOTI, TOTI PENTRU UNUL!”

Povestea le-a placut mult copiilor si au fost foarte implicati cand si-au interpretat rolurile :) .

Soricelul se intalneste cu cartita.

Broscuta face tot felul de sarituri.

Corbul vrea sa-l convinga pe arici sa iasa la joaca.

Cei cinci prieteni stau la adapost.

Unul pentru toti, toti pentru unul!

Am discutat apoi despre lucuruile la care se pricep ei cel mai bine si mi-au spus care ca se pricepe foarte bine la desenat sau pictat , care ca stie foarte bine sa mearga cu bicicleta.

Le-am propus apoi sa desenam un iepuras, dar erau un pic incurcati, fiindca spuneau ei ca nu se pricep asa de bine. Insa le-am spus ca fiecare va desena ce stie cel mai bine si astfel desenand unul corpul, altul capul, altul urechile, nasul si gura… am reusit sa facem un soricel dragalas. Copiii au fost foarte bucurosi de realizarea lor si astfel am concluzionat ca impreuna putem face lucuri minunate.

Copiii au lucrat apoi cu migala pentru a face cate o bratara a prieteniei pe care sa o daruiasca unui prieten drag.

Zana norilor

Stiati ca “Grijile oamenilor sunt desenate pe cer“? Avem mai demult aceasta carte crisa foarte frumos de Zana Norilor (Andreea Stan) si m-am gandit ca ar fi o idee buna sa o prezint si copiilor la atelierul de lectura. Aflam din aceasta carte ca norii sunt de fapt starile si sentimentele noastre, ca Tandretea, Vinovatia, Bucuria, Iubirea, Razbunarea, Frica, toate sunt trairi ale oamenilor care “calatoresc prin suflete si defileaza pe cer fara incetare”. Atunci cand constientizam ceea ce simtim si cand ne exprimam trairile, putem transforma norii intunecati in nori buni si noi ne vom simti mult mai bine.

La atelierul de lectura de vineri am vorbit mai intai despre tristete si copiii au fost incurajati sa povesteasca situatii in care au fost tristi, apoi am vorbit despre momentele in care au fost bucurosi. Am citit povestea Norului de Iubire si am vazut ca iubirea inseamna sa iubesti/sa apreciezi tot ceea ce te inconjoara, sa ai grija de lucrurile care sunt importante pentru tine si pentru cei din jurul tau.

Copiii au pictat norisori facuti din lut cu uscare la aer si fiecare si-a imaginat cate o strae pe care s-o exprime.

Pe niste planse mari copiii au desenat norisori care mai de care mai interesanti.

 

Printesa-Bob-de-Mazare

Vineri la atelierul de elctura am invatat ca nu trebuie sa judecam pe cineva dupa infatisare, ca hainele nu spun totul despre un om si pentru a ilustra mai bine aceste idei am citit povestea “Printesa-Bob-de-Mazare” . Am dramatizat povestea cu ajutorul unei papusi cocotate intr-un pat cu multe saltele :).

Copiilor le-a placut povestea si se minunau cum de a putut printesa simti un bob de mazare asa de mic sub atatea saltele si pilote. Am jucat si noi un joc in care eu ascundeam o biluta un bob de mazare sub niste perne si pe rand copiii se asezau si cel care ghicea sub care perna se afla biluta devena un print/o printesa adevarata.

Ca cum printii/printesele au nevoie de costumatie adecvata , ne-am construit si noi una: un colier cu un bob de mazare dar si o coroana pe care am lipit boabe de mazare si mult sclipici.

Atacul televizoarelor

Vineri la atelierul de lectura am citit “Atacul televizoarelor”, o poveste din cartea “Stejarul pitic, cel mai bun tatic! de Victoria Patrascu.

Copiii sunt din ce in ce mai mult tentati sa stea in fata televizorului, avand la dispozitie permanent tot felul de desene animate, au acces tot mai mult la tablete si tot felul de alte gadgeturi care le ofera totul de-a gata si imaginatia nu mai e prea mult folosita. Dupa cum se intampla si in poveste, oamenii stau prea mult in fata televizorului si uita sa mai socializeze, singura noastra salvare sunt cartile. Ele ne dau posibilitatea sa visam si ne dau prilejul sa impartasim cu ceilalti bucuria lecturii. Dupa ce am citit povestea si am vazut cum televizoarele  au fost invinse cu ajutorul anticarului Cartiani, le-am dat copiilor cate o carte pe care ei au deschis-o intamplator si i-am provocat sa-si imagineze o poveste doar pe baza imaginilor.

Le-am spus copiilor ca si cartile fara poze sunt interesante fiindca ne lasa imaginatia sa zburde si ne putem crea propriile imagini, asa ca am facut un nou “experiment” rugandu-i pe copii sa ilustreze o secventa dintr-o poveste (Un clovn indragostit ii daruieste printesei o inima de aur ). M-a bucurat foarte mult faptul ca cei mici si-au lasat imaginatia libera si au desenat si caluti, castele si alte lucruri care au intregit tabloul.

Pentru ca magia sa nu dispara, fiecare copil si-a confectionat cate o telecomanda speciala cu care pot intra in lumea povestilor (multumesc Bufnita cea Inteleapta pentru idei).

Va doresc sa aveti o vacanta plina de aventuri si sa citit cat mai multe carti!