Darul tau pretios

Darul tau pretios” de Max Lucado este o carte minunata cu ajutorul careia intelegem cine stie cel mai bine care sunt nevoile si dorintele noastre, insa depinde de noi daca stim sa folosim darurile facand ceea ce stim mai bine si sa fim de folos si altora.

 Omuletii din lemn despre care v-am mai povestit aici  primesc fiecare cate un cadou ce li se potrivea manusa, insa nu stiu cine este expeditorul.

Insa, in loc sa-si foloseasca darul pentru a face lucrurile la care se pricepeau, fiecare a incercat sa ajute familia ce ramasese fara caruta, fara haine si fara mancare facand lucruri la care nu se pricepeau defel. Cand au ajuns la Eli, tamplareul care-i cioplise, acesta le-a spus ca el le-a trimis cadourile si ii vor putea ajuta pe sarmani folosindu-si darurile si calitatile.

Dupa ce am citit povestea copiii au luat dintr-o cutie niste cartonase pe care se aflau darurile pe care le primisera personajele si fiecare a trebuit sa-si recunoasca personajul si astfel am dramatizat isotorioara (multumesc mult Coca pentru idei).

Copiii au colorat apoi darurile primite .

Le-am spus apoi ca vom face niste felitari pe care le vor darui cuiva drag, insa fiecare va folosi tehnica la care se pricepe cel mai bine: pictura, colorat, cusut sau decupat. Copiilor le-a placut provocarea si s-au descurcat foarte bine.

Unii au pictat cu degetelul luminite pentru bradut, altii au colorat imagini de CRaciun, altii au decupat braduti pentru a-i lipi pe felicitare. 

Cateva fetite au facut felictari cusute si toti au fost inacantati de rezultat.

 

Jack si vrejul de fasole

Vineri la atelierul de lectura am abordat o poveste clasica („Jack si vrejul de fasole” ) dar am insistat foarte mult pe interpretarea ei.

In viziunea clasica, Jack este perceput ca fiind un erou, un personaj pozitiv care-l invinge pe urias si si reuseste sa ofere un trai mai bun familiei sale. Insa dupa ce am citit povestea, i-am intrebat pe copii care sunt partile pozitive si cele negative ale personajelor si am constat ca Jack nu prea este un personaj pozitiv: ii insala increderea sotiei uriasului, fura, minte, e lacom. Nici mama lui nu se comporta cum ar trebui fiindca nu reactioneaza in niciun fel cand Jack vine acasa cu tot felul de comori. Am concluzionat ca nu este bine sa ne purtam ca Jack, si sa fim cinstiti.

Am dramatizat si noi povestea cu ajutorul unei „machete” si al figurinelor.

Am facut niste adunari si cand stiam raspunsul puneam boabe de fasole in ordine crescatoare pe numerele pana la 20, apoi luam boabele in ordine descrescatoare.

Am pictat apoi role de la hartia de bucatarie, am decupat frunze si am facut un vrej mare de fasole.

Pe o farfuri de carton am lipit palatul uriasului si norisori de vata si am lipit farfuria peste vrej (de aici am descarcat modelul).

Hurty Feelings

Ce sunt complimentele, dar insultele? Cum reactionam cand cineva ne face un compliment? Ne punem pe plans cand cineva ne jigneste? Acestea sunt doar cateva dintre intrebarile la care carteaHurty Feelings” (sau Sentimente ranite) de Helen Lester ne provoaca sa raspundem.

Fragility, un hipopotam imens si robust care facea totul sa se cutremure cand pasea, avea o fire foarte fragila, plangea usor si i se parea ca toti vor sa o jigneasca.

Chiar si cand cineva ii facea un compliment isi „storcea creierul” sa se gandeasca ce intentii ascunse o fi avut si rastalmacea sensul pentru ca totul sa i se para o jignire, iar asta o facea sa planga si sa se vaite mereu.

Daca cineva ii spunea ce draguta este, imediat se gandea ca si o briosa este draguta, asta insemnand de fapt ca a jignit-o asemanand-o cu o briosa flescaita.

Nestiind niciodata sa accepte un compliment, Fragility ramase in final singura fiindca nimeni nu mai indraznea sa-i vorbeasca.

Toate s-au schimbat odata cu aparitia lui Brutus (Rudy in varianta originala), un elefant de care toata lumea se temea (un bully) si care a vrut sa le ia mingea cu care hipopotamii jucau fotbal, Fragility fiind chiar portarul.

Stiind ca Fragility e usor de ranit cu jigniri, a inceput sa-i spuna ca e gri si indesata, ca are picioarele ca niste trunchiuri de copac, ca urechile ei sunt ciudate, insa in loc sa se smiorcaie din nou, Fragility i-a tinut piept lui Brutus si i-a spus ca si el are aceleasi insusiri.

Brutus a primit o lectie importanta, aflandu-se pentru prima data in rolul victimei, simtind ce simteau cei pe care incerca mereu sa-i intimideze.

Fragility a invatat si ea ca este important sa se accepte asa cum este si cel mai important, a invatat sa primeasca si sa multumeasca pentru complimente.

Copiii de la atelierul de lectura de vineri s-au amuzat pe seama smiorcaielilor lui Fragility dar discutand, au inteles ca ea nu era prea mandra de felul in care arata si de aceea suspecta pe toata lumea ca vrea sa o jigneasca. Am discutat si despre atitudinea lui Brutus si au concluzionat ca nu-i frumos sa ne purtam urat cu cei din jurul nostru, iar daca cineva se poarta urat cu noi, trebuie sa-i tinem piept.

Ne-am jucat imaginandu-ne cum ne simtim in diferite situatii (copiii alegeau un biletel pe care aveam scisa o situatie si spuneau cum se simt).

Am invatat cum sa spunem si sa primim complimente, copiii spunand cate ceva frumos despre colegii lor.

Am pus apoi pe pernute imagini cu diferite emotii, copiii dansand in jurul lor in timp ce se auzea muzica. Cand muzica se oprea copiii se asezau si pe rand mimau emotia pe de pe cartonasul lor (aveam mai multe imagini cu aceeasi emotie si pe rand ieseau sa mimeze cei tristi, sau veseli, sau furiosi, sau mirati).

La partea practica am facut hipopotami, marionete din pungi de hartie (aici gasiti sablonul).

 

 

 

Povestea puiului de arici

Nu mai e niciun secret faptul ca imi plac la nebunie cartile Luciei Muntean (aici am prezentat una dintre ele ), asa ca la atelierul de lectura de vineri am citit si am interpretat „Povestea puiului de arici” .

Ca un copil care nu stie cum stau lucrurile in lume, ariciul credea ca toate animalele din padure au tepi la fel ca el. Tare s-a mai mirat cand s-a intalnit cu iepurasul si a aflat ca acesta nu are tepi dar e un bun alergator, brroscuta avea o piele fina ce o ajuta sa inoate, vrabiuta era acoperita de pene ce o ajutau sa zboare, numai el nu stia la ce-i folosesc tepisorii. Pana intr-o zi cand s-a intalnit prin padure cu niste copii si nemaiavand timp sa se ascunda s-a facut ghem. De la copii a aflat ca asa fac aricii cand sunt in pericol, iar tepii ii ajuta sa iasa din primejdii. Si-a dat repede seama ca se pricepe foarte bine la rostogoliri si a inceput sa se antreneze pentru a deveni campion.

Cate doi, copiii au spus povestea cu ajutorul marionetelor.

Ne-am distrat apoi jucand mai multe jocuri prin care am incercat sa devenim campioni in gandire logica, atentie si concentrare: Mai intai eu le spuneam ceva si executam alte miscari pentru a-i induce in eroare, ei trebuind sa fie atenti si sa faca doar ce le spun („Sari ca broasca, inoata , zboara, ). Copiii ascundeau apoi animalutele din poveste fara ca ceilalti sa vada si puneau intrebari pentru a descoperi despre cine este vorba.

La final am facut arici cu tepi din frunze de toamna.

Au, dintii mei!

Vineri la atelierul de lectura am vorbit despre santatea dintisorilor si am aflat povestea lui Tinel care a mancat asa de multe dulciuri incat a inceput sa planga de durere, „Au, dintii mei!” :) .

Cand a ajuns la stomatolog, Tinel a aflat ca in gura lui trupa lui Bak Terius dadea o mare petrecere, si marele Bakterius isi facuse un culcus intr-un dinte . Dar doctorul Maseluta le-a venit de hac, insa l-a avertizat pe Tinel ca se pot intoarec daca nu are grija de dintisori.

Copiii au fost impresionati de patania ursuletului si am vorbit si noi despre lucrurile pe care trebuie sa le facem pentru a ne pastra dintii sanatosi. Mai intai le-am aratat din ce alcatui dintii, au vazut care sunt incisivii, caninii si molarii si ce facem cu fiecare dintre ei, toate acestea cu ajutorul enciclopediei „Corpul uman”.

Am sortat apoi alimentele care-i fac pe dintisori sa fie fericiti si cele care-i fac tristi (de aici am descarcat fisele).

Am facut si putina matematica si copiii mai mici au numarat dinti si au potrivit periuta cu cifra corespunzatoare (aici am gasit fisele).

Copiii mai mari au facut niste adunari cu dintisori.

Mi-au placut asa de mult mostruletii cu dinti pe care i-am vazut aici, incat am vrut neaparat sa facem si noi. Asa ca mai intai copiii au pictat farfurii de carton, apoi am samblat ochisori din sarmulite plusate la capatul carora ma pus forme din spuma.

Am indoit apoi farfuriile si am lipit boabe de fasole pe post de dinti, am atasat ochisorii si gata.

Povestea prietenilor din padure

Ador cartile Luciei Muntean, sunt toate atat de suave si dragalase ca le-am indragit cu totii inca de la prima lecturare. De curand am mai adaugat cateva la colectia noastra si am ales pentru atelierul de lectura o minunata istorioara, Povestea prietenilor din padure”

 Este binecunoscut faptul ca sfaturile, povetele, invataturile de viata, sunt mult mai bine primite si insusite de catre copii atunci cand sunt camuflate in povesti, iar aceste carti ne sunt de mare ajutor. Am aflat asadar povestea a cinci prieteni (un iepuras, un fluturas, un melc, o cartita, si o broscuta) care voiau sa se joace impreuna dar au constat ca le place sa faca lucruri diferite: broscutei ii place sa inoate, cartitei ii place sa sape tuneluri, fluturasului ii place sa zboare, iepurasului ii place sa alerge, melcului ii place sa se tarasca. Au tot incercat sa se joace dupa gustul fiecaruia, dar nu prea le-a iesit: cartita nu era inacantata sa inoate ca broscuta, fluturasul nu se simtea deloc in siguranta in tuneluri, iar melcul cu siguranta nu era un bun alergator ca iepurasul.

S-au intristat cand au constatat ca nu prea se potrivesc la preferinte, dar pe rand au venit tot felul de animalute cu cate o problema si in timp ce incercau sa o rezolve (sa gaseasca ghinda veveritei, sa caute ochelarii bursucului sau sa gaseasca puiul de vrabie) fiecare facea ce stia mai bine, iar in felul acesta s-au distrat si au fost si de mare ajutor.

La sfarsitul zilei si-au dat seama ca si-au facut o multime de prieteni si ca aveau cu totii ceva in comun: tuturor le place sa se joace.

Dupa ce am vorbit despre personajele din poveste si am repovestit cu ajutorul figurinelor, am dat exemple de situatii din viata reala si copiii spuneau daca se imrpietenesc cu cineva care nu poate alerga prea tare, sau cu cineva ca nu poate sa sara coarda asa bine si su gasit o multime de jocuri pe care le pot juca indiferent de abilitatile fiecaruia. Am insistat asupra faptului ca nu trebuie sa alegem ca prieteni doar pe cineva cu aceleasi abilitati ca si noi, putem fi prieteni chiar daca suntem diferiti.

Ne-am distrat si noi cu cateva jocuri simpatice: am avut un joc de atentie in care eu spuneam despre anumite animale si pasari ca zboara, copiii trebuind rapid sa decida care afirmatie este adevarata si care nu, daca ceea ce spuneam era adevarat dadeau din „aripi”.

Pentru a le provoca imaginatia, le-am dat cate o fisa ce continea trei forme geometrice (cerc, patrat si triunghi), sarcina fiind aceea de a desena ceva ce contine forma respectiva.

o rata, un bradut si un televizor

o minge, o fetita si un cadou

Am colorat apoi personajele din carte, le-am decupat si le-am lipit pe coroana prieteniei.

 

In cautarea fericirii

A fost odata o printesa care avea tot ce-si dorea: jucarii, haine frumoase, toata lumea ii facea pe plac si cu toate acestea nu era deloc fericita. Se minuna uitandu-se la copiii care se jucau pe afara si uimita o intreba pe doica ei de ce scot acele sunete cand se joaca. Doica i-a spus ca sunt fericiti, insa nu indraznea sa o indemne sa incerce si ea astefel de jocuri pentru ca nu s-ar fi cuvenit pentru o printesa. Printesa tot intreba ce poate sa faca sa fie si ea la fel de fericita, asa ca doica s-a tot gandit si pana la urma i-a raspuns ca ar trebui sa puna sa i se aduca pantofii celui mai fericit copil din regat si daca-i va incalta va fi si ea la fel de fericita. Printesei i-a placut raspunsul si a pus imediat pe cei din castel sa caute cel mai fericit copil si sa-i aduca pantofii. Insa mare a fost uimirea printesei cand a aflat ca cel mai fericit copil n-avea pantofi deloc. Astfel printesa a invatat o lectie importanta, aceea ca n-avem nevoie de lucruri materiale ca sa fim fericiti. 

Aceasta a fost pe scurt povestea pe care am interpretat-o vineri la atelierul de lectura, o poveste din cartea „101 povesti vindecatoare pentru copii si adolescenti” de George Burns. Copii au fost incantati sa participe la poveste si pe rand au adaugat tot felul de detalii povestii in timp ce erau actori :) .

Am vorbit apoi despre lucrurile care-i fac pe copii fericiti si cum majoritatea au asociat fericirea cu cate o jucarie, am hotarat sa jucam niste jocuri fara sa avem jucarii la indemana si sa vedem daca ne putem distra si asa. Astfel am jucat Painicile , un joc in care copiii scriau cifre fara ca ceilalti sa vada si cel care ghicea facea liniute pe foaia sa, trei liniute alcatuind o painica.

Am jucat apoi Siamezii: intr-o cutie am pus biletele cu partile corpului, in alta cutie biletele cu actiuni. Copiii veaneau cate doi, luau cate un biletel din ambele cutii si executau actiunea de pe bilet fiind lipit de partenerul sau (de exemplu daca trageau mana dreapta si sari ca o broasca, cei doi se tineau de mana dreapta si sareau impreuan ca broscuta).

Podul de piatra a fost un alt joc pe care l-am jucat si a avut mare succes. Copiilor le-au placut foarte mult jocurile si concluzia a fost ca putem sa ne distram foarte bine si fara jucarii, tablete si alte lucruri materiale (aici gasitit o multime de idei de jocuri interesante).

La partea practica fiecare si-a construit „papucii fericirii” :) din carton si i-a decorat dupa pofta inimii.