V-ati simtit vreodata dati la o parte, exclusi dintr-un grup, ignorati, de parca ati fi fost invizibili pentru cei din jurul vostru? Chiar daca nu ati fost niciodata intr-o asemena situatie, va puteti imagina cum se simte o persoana care este tratata astfel. De multe ori copiii mai timizi, cei care nu socializeaza usor sunt de multe ori „invizibili” pentru colegi si uneori chiar si pentru educatorii care sunt asa de ocupati cu ceilalti copii care-si fac auzita prezenta, incat pot trece chiar zile fara sa bage de seama ca i-au neglijat.
Despre un astfel de baietel am vorbit vineri la atelierul de lectura, fiindca mi se pare important sa-i facem pe copii sa constientizeze ca e important sa-i aprecieze pe cei din jurul lor, sa-i integreze in grup si pe cei mai putin indrazneti si sa se respecte intre ei. Cand i-am intrebat pe copii daca cineva poate fi invizibil, cu totii s-au gandit la magie, insa dupa ce am citit povestea au marturisit ca nu s-a gandit ca cineva se poate simti asa daca nu e bagat in seama.
„The invisible boy” de Trudy Ludwig este o carte foarte frumoasa atat ca text cat si ca ilustratii: Patrice Barton a redat foarte frumos sentimentele lui Brian, baiatul invizibil, ilustrandu-l in alb-negru, culoarea revenindu-i abia dupa ce un coleg nou i-a apreciat desenul, l-a luat in echipa pentru a face un proiect si l-a invitat sa i se alature la masa.
Am discutat mult si am incercat sa punem in scena tot felul de situatii in care ne putem simti dati la o parte, nebagati in seama si astfel copiii au realizat ca nu-i asa confortabil sa te simti in felul acesta. Am avut chiar si un „coleg” nou pe care intentionat nu l-am primit bine, crititicandu-l foarte mult (am desenat un baietel pe o foaie de hartie si l-am prezentat ca pe un coleg nou). La fiecare vorba urata, ii rupeam cate o parte a corpului gest care simboliza suferinta lui cand auzea jignirile. Fiecare si-a cerut apoi scuze pentru purtarea urata si am incercat sa asamblam „puzzle-ul”, astfel incat sa refacem desenul. Insa desi imaginea a fost refacuta, urmele rupturilor au ramas, iar copiii au inteles ca trebuie sa avem mare grija la felul in care ne purtam pentru ca scuzele nu repara si ranile din suflet.
Copiii au lucrat apoi in echipa, ca si cei din poveste, fiecare echipa primind 3 pietre cu imagini cu ajutorul carora trebuiau sa compuna si sa deseneze impreuna o poveste.
Fiecare a personalizat apoi imaginea baietelului si au lipit-o pe o spatula din lemn. Intr-un pahar din carton am taiat o fanta prin am introdus spatula, iar imaginea copilului se putea ascunde in pahar daca se simtea invizibil si iesea afara cand se simtea apreciat si bagat in seama.
Sper ca lectia acesta sa fi fost una memorabila pentru copii si sa fie astfel mai atenti la sentimentele celorlalti.
doua fete cucuiete 