Alerta la Zoo!

Vineri la atelierul de lectura am vorbit din nou despre frici, despre cum e sa -ti imaginezi tot felul de lucruri inspaimantatoare si de fapt realitatea sa fie alta. „Alerta la Zoo!„, cartea scrisa de Udo Weigelt, ne-a ajutat mult sa intelegem cum sta treaba atunci cand nu verifici lucrurile pe care le auzi de la altii, cum tonul vocii poate influenta mesajul pe care-l transmiti. Am incercat de la inceput sa prezicem despre ce fel de animal e vorba analizand urmele lasate pe nisip, apoi reproducand mesajul transmis de ingrijitori  copiii au concluzionat ca e vorba despre un animal mare si fioros.

Fiecare animal de la Zoo isi imagina tot felul de grozavii despre colegul cel nou, fiecare mai „inflorind” cate un pic zvonurile pe care le auzeau. In final am descoperit un animal dragut care nu facea rau nimanui 🙂 . Nici copiii nu stiau ce este acela un wombat si aceasta a facut supansul si mai mare. Ne-am amintit e o poveste mai veche in care animalele alergau speriate doar pentru ca iepurasul a auzit „Pleosc!” atunci cand statea pe malul unui lac si fuga lui speriata a molipsit si celelalte animale. Am facut si noi un experiment: eu ii spuneam la ureche unui copil ca am auzit o piatra cazand in balta si a facut „Pleosc!”, ceilalti auzind doar interjectia pe care am spus-o pe un ton grav. Copiii au incercat sa ghiceasca daca mesajul meu  fost unul pozitiv sau negativ si cu totii si-au imaginat tot felul de situatii infricosatoare.

Am analizat apoi comportamentul animalelor din poveste si am concluzionat ca papagalul n-a procedat bine cand a tras cu urechea si apoi a dus zvonul mai departe, neavand o informatie completa, era corect ca el sa intrebe intai si apoi sa povesteasca in cunostinta de cauza. Si cangurul a gresit fiindca desi nu stia nimic despre wombat, a mintit inventand felul de detalii infricosatoare despre el.

Am vorbit apoi fiecare depre fricile lui si copiii au inteles ca ininte sa se sperie de monstrii de sub pat, sau de pajanjenii fiorosi, vor anaiza daca chiar au de ce sa se teama.

Mi-a placut mult ideea pe care a folosit-o Bufnita la atelierele ei, asa ca ma cerut voie sa o imprumutam si noi. Fiecare copil a desenat un personaj care avea o frica si am ilustrat  acea temere intr-o bula deasupra lui. Am decupat apoi o fereastra in dreptul ei careia i-am lipt „zabrele” din bete de chibrit astfel incat sa vedem din afara „custii” o parte din temerea respectiva. Au apart in felul acesta o multime de povesti si sper ca lucrul acesta ii va ajuta pe copii sa-si exprime ingrijorarile si privind din afara la ele sa nu li se mai parae asa infioratoare.

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s