Povestea orasului Tot-La-Fix

Vineri la atelierul de lectura am vizitat un oras in care viata locuitorilor se derula dupa un program stabilit de la care nimeni nu se abatea, totul trebuia facut la fix si mai ales FARA-ZABAVA (aceasta era legea suprema). Copiii nu stiau sa se joace fiindca timpul le era incarcat cu tot felul de lectii, parintii mergeau ca roboteii la serviciu in fiecare zi la fix aceeasi ora, acolo stateau la birou fara sa vorbeasca cu nimeni, concentrati sa lucreze cat mai mult, iar cand veneau acasa programul era mereu acelasi: se uitau neaparat la televizor la stiri, mancau o mancare fara gust si la ora 10 fix se culcau. Ce ziceti, nu va suna oarecum cunoscuta viata asta?🙂. Sa incercam pe cat posibil sa nu devenim chiar asa, sa-i lasam pe copii sa se bucure de copilarie si sa ne facem timp sa ne jucam cu ei.

Cum va spuneam, orasul acesta era foarte plictisitor, dar la marginea lui se afla o casuta care nu se incadra in tipar: era casuta bunicii Berta. Acolo totul era ca in alta lume, bunica avea o vacuta de la care lua lapte, avea gradina cu legume gustoase si nepotii ei Ana si Tomi se bucurau tare mult cand mereau acolo. Au intrebat-o pe bunica de ce nu pot trai si ei astfel in oras si ca sa le implineasca dorinta, bunica a facut un descantec prin care copiii au intrat in burta mamei pentru a trai ca odinioara. Nu puteau iesi de acolo pana cand viata orasului se va fi schimbat. Iar lucrul acesta a fost posibil cand imparatul Unghi-Drept a venit la casa bunicii sa-i ceara socoteala pentru dezordinea pe care o provocase in oras (toti copiii intrasera in burtile mamelor si oamenii incepusera sa fie mai veseli ) si a fost fermecat de siropul de trandafiri al bunicii Berta. Si-a adus aminte de copilarie si de atunci orasul s-a schimbat, copiii au invatat sa se joace si peste tot domnea veselia.

Povestea despre care v-am spus face parte din cartea „Stejarul pitic, cel mai bun tatic”,  de Victoria Patrascu (am mai povestit aici despre carte). Ca sa fiu putin carcotasa, partea cu intrarea copiilor in butra mamei mi s-a parut cam ciudata si „trasa de par”, dar mesajul in sine al povestii mi se pare important, trebuie sa traim viata cu drag si sa ne bucuram de lucuruile care ne inconjoara. Si Bufnita cea Inteleapta a avut un atelier interesant pe baza povestii.

Am citit mai intai cartea si ne-am jucat cu figurinele (facute de mine din sarmulita plusata si bilute de lemn dupa acest model) prin oras.

Am jucat apoi un joc pe care l-am jucat si eu in copilarie: „As manca o portocala „(cred ca stiti jocul: copiii au primit cate o cifra, am scris cifrele si pe o tablita si spuneam: As manca 4 portocale. Copilul care avea cifra 4 trebuia sa fie atent si sa raspunda: De ce 4 si nu 7).  Le-am spus copiilor sa-i roage si pe parintii lor sa le spuna un joc pe care-l jucau ei in copilarie si sa-l joace impreuna.

Am construit apoi casuta bunicii Berta din pungute de hartie si langa casa i-am pus pe cei doi nepotei.

2 păreri la “Povestea orasului Tot-La-Fix

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s