Cum iubeste mami puiul

Am vazut aceasta carte prima data la Little Lucky si mi-a atras atentia, apoi am vazut ce activitate frumoasa a facut Camelia si am cumparat-o si noi. Elenei ii place foarte mult si in fiecare seara inainte de culcare o citim. Ii pregatisem Elenei mai demult cifrele din argila, dar pana cum am tot amanat sa ne jucam cu ele (nu mi-au iesit perfect dar sunt multumita ). Iata ca a sosit timpul sa trecem si noi mai departe si sa vorbim de numerele de la 11 la 20. Cartea e un mijloc grozav prin care i se pot prezenta copilului numerele, astefel ca mai intai am citit cartea insistand asupra cifrelor pe care le cunoaste deja (pana la 10). Apoi am adus cifrele facute din argila si le-am impartit in 2 siruri: primul doar cu cifrele 1 (care formeaza numerele pana la 19), al 2-lea sir cu celelalte jumatati de numere. Dupa sfatul Cameliei am facut cele 2 cifre care alcatuiesc un numar de aceeasi culoare pentru a-i fi mai usor sa le asambleze.

Am reluat apoi cititul si peste fiecare numar din carte puneam numarul nostru din argila.

La final am pus toate numerele pe o foaie pe care le scrisesem eu cu pixul si le-am citit pe toate.

Pentru inceput ne-am descurcat bine, o sa mai facem jocuri pentru a ne familiariza si cu aceste numere😀 .

10 păreri la “Cum iubeste mami puiul

  1. O! mamele si puii lor…
    Ai tai sunt de toata frumusetea si istete foc, pe deasupra, deh,,, cucuiete…
    Va imbratisam cu drag. Spor la asemenea activitati sa aveti!

  2. Si mie mi-a placut cartea asta, am avut-o imprumutata, s-a lasat si cu o sesiune de pupici- S. e un mare pupacios🙂 Daca il certam si il trimit la colt, incepe „Cine pupe? Cine pupe?” adica pe el cine il mai pupa acum? Iti dai seama ca o astfel de carte nu putea decat sa prinda la noi🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s