Mos Craciun

Vineri la atelierul de elctura l-am cunoscut mai bine pe Mos Craciun cu ajutorul cartii “Mos Craciun” de Mauri Kunnas. 

Cartea este superba, o recomand din tot sufletul, ilustratiile sunt de vis, au o multime de detalii care te conduc in lumea magica a lui Mos Craciun. Am aflat ca satul lui Mos Craciun are casute rosii si se afla in Laponia (am identificat si pe harta tara mosului), am facut cunostinta cu multimea de spiridusi, am vazut ca la micul dejun cu totii mananca orez cu lapte, ca vietile lor seamana oarecum cu ale noastre: copiii merg la scoala, merg la spectacole.

Spiridusii sunt foarte harnici si pregatesc atenti o multime de lucruri pentru a fi daruite de Craciun copiilor de peste tot. Copiii s-au amuzat foarte tare cand i-au vazut pe spiridusii de la tipografie care-si legau barbile deasupra capului pentru a nu le inmuia in cerneala.

Imapchetarea cadourilor este o sarbatoare pentru toata lumea.

Dupa ce impart cadouri tuturor, fara a uita pe nimeni, spiridusii impreuna cu Mos Craciun sarbatoresc Craciunul cu mare bucurie.

Dupa ce am citit cartea si am analizat ilustratiile cu atentie, am jucat un joc in care copiii trebuia sa potriveasca acoperisurile cu casutele rosii din satul mosului (potriveau litera mare cu litera mica).

L-am construit apoi pe Mos Craciun cu barba lunga si rasucita.

Surpriza dulce a fost in Mos Craciuni din tuburi de carton (aici gasitit modelul).

 

Dorinta de Craciun a lui Buzunaras

Vineri la atelierul de lectura am vorbit despre darnicie, despre dorinte, despre semnificatia Craciunului. Dupa ce fiecare si-a imaginat ce-si putea dori Buzunaras de Craciun, am citit cartea sa vedem daca au avut dreptate (Dorinta de Craciun a lui Buzunaras de Ann Bonwill, Ruseel Julian ).

Buzunaras, un iepuras dragalas a vazut un ingeras de zapadaa si l-a intrebat care este semnificatia Craciunului. Cum acesta nu i-a raspuns a pornit pe urmele lasate in zapada de pasii cuiva. A ajuns intr-un final la o casuta de la al carei geam a vazut trei copiii adunati in jurul unui bradut cu luminite. Copiii i-au dat un morcov si, desi ii era tare foame, Buzunaras l-a impartit cu un soricel la fel de infometat ca si el. “Impartind morcovul cu soricelul, Buzunaras a invatat ce inseamna sa daruiesti. In sfarsit, dorinta lui se implinise: descoperise semnificatia Craciunului. Buzunaras a pornit topaind spre casa, cu inima plina de iubire, bucurie, amintiri, promisiuni si seninatate. Darurile Craciunului”.

Copiilor le-a placut povestea si am inteles cu totii ca nu lucrurile materiale sunt cele mai importante.

Am trecut apoi la joaca si am facut si noi urme in zapada cu ajutorul unor animalute din plastic si copiii ghiceau ce animal a facut urmele.

Ne-am jucat cu notiunile mai mare-mai mic si am folosit o gura de crocodil pentru a ilustra semnul matematic. Copiilor le-a placut jocul si s-au descurcat foarte bine.

Am continuat cu partea practica in care am construit ingerasi draguti de agatat in bradut.

Surpriza dulce a fost in ingerasi din pungi de hartie.

 

Masha si ursuletul

Este binecunoscuta preferinta noastra pentru Masha, Maria o adora, stie replici intregi din desenele animate (desi nimeni din familie nu stie limba rusa) asa ca atunci cand am gasit povestea in revista “Toupie” m-am bucurat foarte tare. In poveste am intalnit o altfel de Masha decat cea din desene, dar asta nu le-a deranjat pe fete. Puteti citi povestea si aici.

Vineri la atelierul de lectura le-am prezentat-o si copiilor pe “prietena” noastra si am folosit figurine modelate din fimo si din aluat de sare pentru a ilustra mai bine povestea. Copiilor le-a placut mult cum a reusit Masha sa scape din casuta ursului, se amuzau cand Masha nu-l lasa pe ursulet sa manance din placinte.

Copiii au fost provocati sa-si imagineze cum cred ca va scapa Masha si au spus propria varianta a povestii. Am urmarit si un episod din desenele cu Masha si ne-am  distrat vazand nazdravaniile fetitei.

Ca activitate practica am construit-o pe Masha din carton, cu rochita din hartie pentru briose.

 

Povestea orasului Tot-La-Fix

Vineri la atelierul de lectura am vizitat un oras in care viata locuitorilor se derula dupa un program stabilit de la care nimeni nu se abatea, totul trebuia facut la fix si mai ales FARA-ZABAVA (aceasta era legea suprema). Copiii nu stiau sa se joace fiindca timpul le era incarcat cu tot felul de lectii, parintii mergeau ca roboteii la serviciu in fiecare zi la fix aceeasi ora, acolo stateau la birou fara sa vorbeasca cu nimeni, concentrati sa lucreze cat mai mult, iar cand veneau acasa programul era mereu acelasi: se uitau neaparat la televizor la stiri, mancau o mancare fara gust si la ora 10 fix se culcau. Ce ziceti, nu va suna oarecum cunoscuta viata asta? :). Sa incercam pe cat posibil sa nu devenim chiar asa, sa-i lasam pe copii sa se bucure de copilarie si sa ne facem timp sa ne jucam cu ei.

Cum va spuneam, orasul acesta era foarte plictisitor, dar la marginea lui se afla o casuta care nu se incadra in tipar: era casuta bunicii Berta. Acolo totul era ca in alta lume, bunica avea o vacuta de la care lua lapte, avea gradina cu legume gustoase si nepotii ei Ana si Tomi se bucurau tare mult cand mereau acolo. Au intrebat-o pe bunica de ce nu pot trai si ei astfel in oras si ca sa le implineasca dorinta, bunica a facut un descantec prin care copiii au intrat in burta mamei pentru a trai ca odinioara. Nu puteau iesi de acolo pana cand viata orasului se va fi schimbat. Iar lucrul acesta a fost posibil cand imparatul Unghi-Drept a venit la casa bunicii sa-i ceara socoteala pentru dezordinea pe care o provocase in oras (toti copiii intrasera in burtile mamelor si oamenii incepusera sa fie mai veseli ) si a fost fermecat de siropul de trandafiri al bunicii Berta. Si-a adus aminte de copilarie si de atunci orasul s-a schimbat, copiii au invatat sa se joace si peste tot domnea veselia.

Povestea despre care v-am spus face parte din cartea “Stejarul pitic, cel mai bun tatic”,  de Victoria Patrascu (am mai povestit aici despre carte). Ca sa fiu putin carcotasa, partea cu intrarea copiilor in butra mamei mi s-a parut cam ciudata si “trasa de par”, dar mesajul in sine al povestii mi se pare important, trebuie sa traim viata cu drag si sa ne bucuram de lucuruile care ne inconjoara. Si Bufnita cea Inteleapta a avut un atelier interesant pe baza povestii.

Am citit mai intai cartea si ne-am jucat cu figurinele (facute de mine din sarmulita plusata si bilute de lemn dupa acest model) prin oras.

Am jucat apoi un joc pe care l-am jucat si eu in copilarie: “As manca o portocala “(cred ca stiti jocul: copiii au primit cate o cifra, am scris cifrele si pe o tablita si spuneam: As manca 4 portocale. Copilul care avea cifra 4 trebuia sa fie atent si sa raspunda: De ce 4 si nu 7).  Le-am spus copiilor sa-i roage si pe parintii lor sa le spuna un joc pe care-l jucau ei in copilarie si sa-l joace impreuna.

Am construit apoi casuta bunicii Berta din pungute de hartie si langa casa i-am pus pe cei doi nepotei.

Paianjenul Fanica ne vindeca de frica

Vineri la atelierul de lectura am vorbit despre lucuruile de care ne este teama si am aflat ca majoritatea se tem de intuneric altii de paianjeni si unii de rechini :). Nu trebuie sa luam in ras fricile copiilor, cel mai bine este sa vorbim cu cei mici de lucrurile care ii sperie si sa incercam sa le indepartam aceste temeri cu povesti si explicatii care sa le dea incredere. Noi am citit de multe ori din cartea “ABC-ul curajului” de Natalia Ciub si fetelor le place foarte mult de curajosul Arici Pogonici si de fricoasa Ica Soricica.

La atelier am vorbit despre frica de paianjeni si am citit “Povestea paianjenului Fanica de care toti aveau frica” din care am aflat ca paianjenii sunt folositori si ca nu trebuie sa ne temem de ei. Nu e bine sa-i atingem pentru ca nimanui nu-i place sa fie deranjat, dar nici n-avem de ce sa ne temem de ei. Paianjenul Fanica a prins in plasa facuta de el tantarii care-i piscau pe copii.

Dupa ce-am citit si ne-a trecut tuturor frica de paianjeni am jucat un joc pentru care am construit pe jos o panza de paianjen din banda izolatoare . Din loc in loc am pus cartonase cu cifre iar in mijloc erau pianjeni din plastic. Copiii mergeau pe panza, cand intalneau un cartonas spuneau despre ce cifra este vorba si luat un paiajen, avand grija sa nu calce in interior (de aici m-am inspirat pentru a face jocul).

Fiecare copil si-a construit apoi o coroana sub forma de paianjen, si cu totii am devenit paianjenul Fanica :).

Am incerccat apoi sa facem o panza mare de paianjen dand un ghem de lana de la unul la altul si astfel am vazut cat de mult timp ii ia unui paianjen sa-si teasa panza.

Surpriza dulce a fost in pungute paianjeni.

Manusa

La atelierul de lectura de vineri am citit o poveste ucraineana foarte frumoasa, este vorba despre “Manusa” (am printat-o de aici fiindca nu am gasit-o de cumparat nicaieri). Am confectionat o manusa mare din fetru si in timp ce spuneam povestea cate un animalut intra in manusa cea fermecata.

Pe parcursul povestii ii tot intrebam pe copii daca chiar ar putea atatea animale sa intre intr-o manusa si erau si ei foarte mirati sa constate ca au incaput 7 animale. Am vorbit apoi despre generozitate si am concluzionat ca bunatatea animalelor facea manusa sa se faca din ce in ce mai mare si sa incapa inauntru toate animalutele.

Am repetat apoi povestea punand pe perete manusi din ce in ce mai mari in care intrau pe rand animalele., copiii amuzandu-se foarte tare de numele lor (soricel-roade-multicel, broscuta-umbla-fuguta, iepurici-alerg-pe-aici, vulpita-cumetrita, jupanul-lup-cel- sur-la-trup, mistret-colt-lunguiet si mos-martin-cel-batran).

La inceput in manusa era doar soricelul.

Apoi au tot venit animale si manusa crestea din ce in ce mai mare.

Am sortat apoi manusi in functie de mana pentru care potriveau (pentru stanga sau dreapta).

Am ordonat apoi niste manusi de la mic la mare.

La partea practica copiii au colorat mai intai animalele care apar in poveste si apoi le-au decupat.

Am decorat frumos si o manusa lipita de o punguta din hartie si copiii au pus animalele inauntru.

Surpriza dulce a fost in manusi din pungi de hartie.

Catelul vrajitoarei si prajitura magica

V-am mai povestit despre Wilf, catelul vrajitoarei, un catel ambitios care a facut tot posibilul sa devina animalul de companie al unei vrajitoare. Ca sa ne “asortam” cu Halloween-ul de data aceasta la atelierul de lectura am citit despre “Catelul vrajitoarei si prajitura magica” de Frank Rodgers.

Cartea nu este una cu vrajitoare infricosatoare, este o carte cu personaje simpatice si prietenoase :). Wilf a facut o prajitura care nu a crescut cum trebuie dar a vrut sa o imparta cu prietenii lui, insa Viclenel si Trombonel, invidiosi pe talentele lui catelusului, au vrajit prajitura care a scerscut din ce in ce mai mare amenintand sa se ciocneasca cu ceva in aer.

Cu ajutorul vrajitoarei Weenie prajitura s-a facut bucati inainte sa raneasca pe cineva, iar cei doi rautaciosi au simtit pe pielea lor ca binele castiga intotdeauna.

Fiindca Wilf a sarbatorit impreuna cu prietenii la un picnic, am servit si noi cate o bucatica de prajitura .

Copiii s-au jucat cu marionetele repetand scene din poveste.

Am facut apoi o vrajitoare dintr-o cutie de carton si am jucat un joc in care dupa ce raspundeau corect la intrebare aruncau un saculet in gura vrajitoarei. Copiii au primit cate un cartonas cu cate 2 iamgini si il citeau astfel: daca pe cartonas aveau o vrajitoare si un catel spuneau Eu am un cuvant care incepe cu litera V, cine are un cuvant care incepe cu litera C?  (am incarcat aici  imaginile pe care le-am folosit ).

Ne-am amuzat apoi potrivind nasul unei vrajitoare.

Copiii au facut apoi cate o vrajitoare simpatica din carton (de aici m-am inspirat)

Surpriza dulce a fost in maturici facute din pungi de hartie.

Iepurasul de catifea

“Iepurasul de catifea” de Margery Williams este o carte superba pe care noi o avem de multa vreme si al carei mesaj m-a impresionat foarte mult de la inceput. Aflam povestea unui iepuras de catifea care a devenit adevarat, lucrul acesta fiind posibil datorita dragostei unui baietel. Copiii au fost foarte atenti la poveste si au ramas impresionati de povestea emotionanta a iepurasului. Am aflta ca nu lucrurile din care esti facut te fac sa fii adevarat, ca un prieten adevarat te iubeste fara sa conteze felul in care arati.  Ne-am insistat cand am vazut cum iepurasul a fost luat de langa Baietel, dar ne-am bucurat cand Zana Jucariilor l-a transformat intr-un iepuras in carne si oase.

Dupa ce am vorbit despre jucariile preferate si despre dragostea pe care le-o purtam, am jucat cateva jocuri cu iepurasi.

Mai intai am urmat traseul cifrelor pentru ca iepurasul sa ajunga la morcov.

L-am insotit pe iepuras si pe drumul literelor, ajutandu-l sa gaseasca literele mari corespunzatoare fiecarei litere mici pe care a gasit-o in drumul sau.

La partea practica am facut cate un iepuras marioneta din pungute de hartie.

 

Omida Hermie ne invata sa ne rugam

De cand am citit pezentarea cartii Dumnezeu ma asculta cand ma rog” de Max Lucado de pe blogul Cocai, mi-am dorit foarte mult sa o avem si noi fiindca mesajul mi s-a parut unul extrem de important. Fetelor mele le-a placut din prima fiindca imaginile sunt foarte frumoase, textul este pe intelesul copiilor iar povestea este captivanta. Asa ca m-am gandit ca n-ar fi rau sa abordam o astfel de tema, a rugaciunii, si la atelierul de lectura. Mai intai am inceput discutia intrbandu-i pe copii daca se roaga si cand fac lucrul acesta. Copiii au fost foarte deschisi la discutie si m-am bucurat sa aflu ca se roaga , insa multi dintre ei spuneau ca fac lucrul acesta doar inainte de culcare. Le-am spus ca Dumnezeu ne asculta in orice moment al zilei si putem vorbi cu El oricand avem vreo problema sau cand suntem bucurosi. 

L-am prezentat apoi pe micutul nostru prieten, Hermie, o omiduta draguta ce a venit sa ne spuna povestea lui. 

Hermie se grabea sa ajunga la bunicuta lui care-i pregatea o delicioasa limonada cu menta cand pe drum l-a intalnit pe prietenul sau furnicuta Antonio care-s prinsese piciorul sub un bolovan urias. Degeaba a incercat Hermie sa impinga bolovanul, acesta nu se clintea din loc. Asa a plecat sa caute ajutoare. Insa toti prietenii lui erau prea preocupati cu treburile si nici macar nu l-au ascultat  pe Hermie. Omiduta era foarte trista ca n-a putut gasi pe cineva care sa-l ajute pe prietenul sau, cand deodata a auzit o voce blanda: era chir Dumnezeu.

- Da, Doamne…sunt aici. Si , scuza-ma ,dar ma grabesc. Trebuie sa gasesc pe cineva care sa-mi ajute prietenul. E intr-o incurcatura si nu gasesc pe nimeni care sa ma ajute. Nici macar nu vor sa ma asculte.

Hermie…

– Da.?

-  Eu te ascult. Te-am ascultat toata ziua. Ai fugit prin toata gradina cerandu-le altora sa te ajute. Dar Mie nu MI-ai cerut ajutorul.

o…cred…cred ca am uitat.

 E in regula, Hermie. Doar aminteste-ti ca Eu te ascult intotdeauna cand te rogi. 

Atunci Hermie isi impreuna mainile si se roaga lui Dumnezeu pentru Antonio. S-a grabit apoi sa ajunga la prietenul sau si s-au rugat impreuna, iar dintr-o data din cer au inceput sa cada picaturi mari de ploaie. Lui Hermie i-a avenit apoi ideea sa mearga la furnicute pentru a le cere ajutorul, dar cand s-au intors Antonio era deja eliberat. Le-a spus ca pamantul s-a inmuiat de la ploaie si astfel a putut sa-si scoata piciorul (puteti rasfoi aici cateva pagini din carte).

Copiii au vazut astfel ce mare e puterea rugaciunii si au constatat ca nu trebuie sa ne asteptam ca dupa ce ne rugam sa se intample ceva miraculos care sa ne indeplineasca dorinta (de exemplu bolovanul nu s-a ridicat sa-i elibereze piciorul lui Antonio), Dumnezeu creeaza mijloace prin care dorinta noastra sa se impineasca.

Lectia Cocai mi-a fost de mare ajutor si m-am inspirat din jocurile pe care le-au facut ei. Astfel ne-am imaginat tot felul de conversatii la telefon, insistand asupra faptului ca putem vorbi cu Dumnezeu la fel cum vorbim cu un prieten. Am folosit telefoanele din pahare de plastic si copiilor le-a placut foarte mult sa asculte vibratiile.

Am jucat apoi un joc in care copiii il ajutau pe Hermie sa adune cate furnicute sa vina sa-l ajute pe Antonio (pe corpul omidutei erau cifre pana la 7 si pe cartonase aveam adunari al caror rezultat era una din cifre. Copiii luau un cartonas, numarau firnicute si puneau cartonasul in buzunarasul cu cifra potrivita de pe corpul omizii).

L-am modelat apoi din pasta de modelat cu uscare la aer pe Hermie care se roaga cu manutele impreunate. Unii copii au vrut sa-l faca si pe Antonio. Nu am mai lucrat pana acum cu astfel de material si le-a placut foarte mult.

Surpriza dulce a venit in doua manute impreuna ca pentru rugaciune.

Omida mancacioasa

Omida mancacioasa” de Eric Carle este o carte foarte frumoasa, care ne prezinta intr-o maniera simplista si pe intelesul copiilor ciclul vietii unei omidute care a iesit din ou si a pornit sa-si caute de mancare. Copiii invatat astfel zilele saptamanii (omida mananca in fiecare zi a saptamanii cate ceva), invata despre anumite fructe si afla ce se intampla daca mancam multe lucruri nesanatoase.

La atelierul de lectura de vineri m-am gandit sa facem un teatru de umbre pentru prezenta cat mai frumos povestea omidutei. Am pregatit din carton 5 fructe mari si o frunza, am facut o gaura in mijloc pe care am acoperit-o cu hartie de calc.  Au iesit foarte frumoase, asa ca o sa vi le arat pe toate :).

Dupa ce au fost spectatori la teatru si au fost foarte placut surprinsi, copiii au fost pe rand actori si s-au distrat foarte tare si in acest rol :).

Luni omida a mancat un mar, dar nu s-a saturat.

Marti a mancat doua pere, dar tot nu s-a saturat.

Miercuri a mancat trei prune, dar tot ii mai era foame.

Joi a mancat patru capsune , dar tot nu s-a saturat.

Vineri a mancat cinci portocale dar tot ii mai era foame.

Sambata omida a mancat o multime de lucruri nesanatoase si noaptea a durut-o burtica. Insa duminica a mancat o frunza si s-a simtit mai bine. Si dintr-o omida micuta, s-a facut o omida mare si grasa.

Omidta s-a simti obisita, si-a construit un cocon in care a dormit vreo doua saptamani si cand s-a trezit, din cocon a iesit un minunat fluture.

Am avut si o omida facuta dintr-un carlig de rufe pe care am lipit pompoane.

Am repetat ciclcul de viata al omizii explicandu-le cum iese din ou, apoi isi face un cocon (am folosit o rola de carton de la hartia igienica) si se transforma intr-un fluturas (am facut un fluture din servetel inmuiat in apa colorata si am prins la mijloc omiduta din carlig).

Am hranit apoi o omida facuta dintr-o cutie de carton cu alimentele pe care le-a mancat omiduta din carte pe parcursul saptamanii.

Copiii au primit apoi cartonase cu ordinea evenimentelor petrecute in carte pe care le-au colorat mai intai si apoi le-au lipit, alcatuindu-si propria carte (de aici am printat cartonasele).

Supriza dulce a fost in mere din care ieseau omidute :)