Sylvester si piatra fermecata

Vineri la atelierul de lectura am citit o minunata carte, “Sylvester and the magic pebble” de William Steig , cu ajutorul careia am invatat o multime de lucruri despre dorintele pe care ni le punem. Am aflat ca trebuie sa fim atenti la ce ne dorim ca s-ar putea sa ni se intample si ca ar trebui sa fim fericiti cu ceea ce avem decat sa ne dorim tot felul de lucruri care s-ar putea sa nu fie ceea ce ne asteptam.

Sylvester era  un magarus a carui pasiune era colectionarea piericelelor. Intr-o zi a gasit o piatra rosie si lucioasa, a constatat ca era o piatra magica si a pornit grabit spre casa cu gandul ca indeplineasca dorintele parintilor si apropiatilor lui. Insa pe drum s-a intalnit cu un leu fioros si fiind foarte speriat, si-a dorit sa se trasnforme intr-un bolovan. Aceasta alegere l-a salvat de leu, dar n-a fost o decizie inteleapta fiindca nemaiputand atinge piatra cea rosie nu se putea transforma inapoi in magarus. Parintii lui Sylvester il cauta spreiati de lipsa lui dar lunile trec fara ca cineva sa mai stie de el. Intr-o zi de primavara parintii lui se hotarasc sa mearga la picnic si isi aleg ca loc de popas chiar bolovanul in care se transformase Sylvester. Tatal lui a zarit pe jos piatra cea rosie si s-a gandit ca fiului sau i-ar fi placut tare mult pentru colectia de pietricele asa ca a pus-o pe bolovan sa o analizeze mai bine. Sylvester fremata de emotie si desi striga cat putea de tare, nimeni nu-l auzea. S-a gandit apoi ca si-ar dori sa fie din nou el insusi si minunea s-a intamplat spre bucuria si uimirea tuturor. Ajunsi acasa, parintii lui Sylvester au pus piatra fermecata intr-un seif fiindca deocamdata nu-si mai doreau alceva decat sa fie fericiti impreuna.

Dupa ce am citit povestea i-am intrebat pe copii ce si-ar dori daca ar gasi si ei o astfel de piatra si majoritatea au spus ca si-ar dori sa aiba multi bani pentru a-si cumpara jucarii :). Am vorbit apoi despre decizii luate cand sunte speriati si am analizat decizia lui Sylvester de a se transforma in bolovan. Copiii au venit fiecare cu cate o idee mai buna: ar fi putut transforma leul intr-o piatra sau intr-o floare ori un fluture. Am scris intrebari referitoare la poveste pe cercuri rosii (pietre fermecate :) ) si copiii le descopereau si raspundeau.

Am lipit pe cateva pietre imagini decupate de prin reviste si cu ajutorul lor fiecare copil a inventat cate o poveste.

La partea practica am pictat cate un magarus caruia i-am atasat picioare din carlige de rufe.

 

 

Testoasa Tess

Despre cartea “101 povesti vindecatoare pentru copii si adolescenti”  v-am mai povestit si aici, este un minunat ajutor pentru parinti, ne ajuta sa le vorbim copiilor despre problemele lor intr-o maniera jucausa. La atelierul de lectura de vineri am citit despre testoasa Tess care se plictisea foarte tare cand mergea la scoala si din aceasta cauza isi necajea colegii:ii intepa, ii impingea, le ascundea cartile, iar atunci cand ceilalti ii faceau acelasi lucru se supara si musca. Tess nu era fericita fiindca nu avea prieteni si nu stia cum sa iasa din aceasta situatie. Pana intr-o zi cand s-a intalnit cu o testoasa batrana si inteleapta care a sfatuit-o ca atunci cand simte ca devine suparat, iritata sa-si traga capul in carapace si sa se relaxeze respirand adanc de tei ori. Cand se mai calmeaza trebuie sa se gandeasca daca ii e de folos sa fie asa nervoasa si ce ar putea face ca lucuruile sa fie diferite. Lucrul acesta a ajutat-o foarte mult pe Tess si de atunci a fost mai draguta cu celelalte testoase, a descoperit ca se simtea mai calma si mai fericita.

Noi am ilustrat povestea lui Tess cu niste testoase de plus si pe parcurs ii intrebam pe copii daca ei au fost vreodata in astfel de situatii.

Majoritatea mi-au raspuns ca au fost furiosi cand parintii nu le-au dat voie sa se joace cu tableta, n-au prea vrut sa recunoasa daca au necajit vreodata pe cineva, insa am vorbit mult despre furii si despre cum reactioneaza oamenii cand sunt furiosi si eu sunt convinsa ca au invatat ceva din lectia asta ;) .

Am gasit o multime de informatii despre aceasta tehnica de relaxare si de gestionare a sentimentelor (the turtle technique) si am incercat sa le transmit si copiilor cat mai multe dintre ele. Le-am spus copiilor ca este important sa recunoastem cand suntem nervosi si suntem pe cale sa lovim pe cineva, apoi sa ne retragem in “carapace” (sa ne ducem intr-un colt, sau sa punem mainile), sa respiram adanc si sa ne gandim cum putem rezolva situatia in mod pasnic. Am facut si tehnici de respiratie si copiilor li s-a parut amuzant: mirosim o floare, apoi ii suflam petalele :) .

Am impartit copiii in perechi si le-am dat cartonase in care era prezentata cate o situatie iar ei trebuia sa faca un dialog si sa rezolve situatia in mod amiabil (de aici puteti descarca fisele).

De asemenea am avut 3 cartonase pe care le-am arata pe rand: prima data pe cel in care un baiat facea un castel din cuburi si o fetita radea de el, apoi pe cea in care baiatul darama castelul si i-am intrebat pe copii cine se comporta gresit si ce-ar face ei daca ar pati asa. Le-am aratat apoi si cea de-a treia imagine in care copiii se impaca si se joaca frumos impreuna si am stabilit ca aceasta e solutia cea mai potrivita.

Am avut si niste cuburi cu emotii pe care le-am potrivit pentru a afla ce aveau in mana, ce-i facea pe copii sa se simta in felul acela. (cuburile sunt din revista “Detectivul de emotii “ grupa mica si mijlocie de la editura Edu)

La partea practica am facut o testoasa din farfurii de carton careia i-am atasat capul cu o clema tip piuneza pentru a-l putea trage in caparace.

David si puiul de intuneric

Multi copii se tem de intuneric, Elena e unul dintre ei, si am cumparat aceasta carte, “David si puiul de intuneric” de Maria Surducan , tocmai pentru a vedea daca ne poate ajuta sa trecem de aceasta fobie. Noi am citit-o de multe ori si ne-am identificat oarecum cu David (si fetele dorm cu o lumina de veghe aprinsa), chiar daca fatis Elena nu recunoaste ca ii e frica de intuneric. L-am descoperit in carte pe “Puiul de intuneric” caruia, ce sa vezi, ii era frica de lumina si David si surioara lui l-au ascuns sub pat unde era bezna si de atunci David s-a simtit mai in siguranta, fara sa-i mai fie teama de monstrii ce s-ar putea afla sub pat. La noi nu s-a rezolvat chiar de tot frica asta, dar lucram la metode pentru a o inlatura :) .

M-am gandit ca ar fi o idee buna sa citim cartea si al atelierul de lectura si ma bucur ca a fost primita foarte bine de catre copii. Ne-am amuzat pe seama lui David care-si imagina ca sub patul lui se ascund tot felul de personaje negative de prin cartile pe care i le citeau parintii inainte de culcare (sunt sigura ca multi copii s-au regasit in povestea lui David, dar ei in public braveaza si nu prea vor sa recunoasca). Dupa ce am citit povestea am vorbit despre intuneric si ne-am jucat putin stingand lumina si aratandu-le ca in intuneric lucrurile raman in acelasi loc in care au fost si cand era lumina apinsa, ca desi imediat dupa ce stingem lumina ni se pare ca nu vedem nimic, daca mai stam putin in intuneric o sa incepem sa identificam lucruri din incapre si ne putem descurca.

Am avut apoi o vanatoare de comori cu tot felul de indicii (adunari) care ne-su dus spre un monstrulet simpatic .

L-am decorat apoi pe puiul de intuneric (o marioneta pe bat) si pe alta foaie am desenat un prieten cu care acesta sa vorbeasca pentru a nu se plictisi.

Mi-au placut foarte mult ideile pe care le-a folosit Bufnita cea Inteleapta cand a prezentat cartea, asa ca le-am imprumutat si noi . Am pictat pe o cutie blocurile si tufa sub care copiii l-au gasit pe Puiul de intuneric si am facut un fel de fereastra care ne-a servit ca scena pentru un mini- teatru de umbre. Pe rand, copiii au venit cu Puiul lor de intuneric si cu prietenul construit de ei si au facut discutii intre cei doi.

Surpriza dulce a fost in puiuti de intuneric din carton :) .

Gruffalo

Vineri la atelierul de lectura am avut o carte de care auzisem cu mult timp inainte si m-am bucurat foarte tare cand a fot tradusa si la noi. Povestea e ritmata si asta o face sa fie mai molodioasa si sa ii atraga pe copii. Este vorba despre Gruffalo” de Julia Donaldson , povestea unui soricel care cu istetime a reusit sa scape de toti cei care voiau sa-l manance.

Am folosit teatru cu marionete pe bat pentru a ilustra povestea si copiilor le-a placut foarte mult. Pe rand au fost si ei actori si s-au descurcat de minune.

Am vorbit apoi despre faptul ca nu trebuie sa ne temem de nimic, chiar daca suntem mici, cu istetime putem iesi din orice situatie neplacuta, trebuie doar sa vem curaj.

L-am facut apoi pe Gruffalo din carton, copiii lipindu-i partile fetei.

Le-am spus copiilor cas-si vor face singuri surpriza dulce si au fost foarte incantati cand au aflat ca-l vor face chiar pe Gruffalo :) . Am pregatit niste fursecuri rotunde cu cacao  pe care copiii le-au decorat cu frisca, stafide cereale si bomboane.

A fost un atelier foarte amuzant, partea de la final i-a incantat la maxim pe copii, le-a placut ideea de a-l manca pe Gruffalo :) .

 

Tina, o fetita nemultumita

Vineri la atelierul de lectura am cunoscut-o pe Tina, fetita foarte draguta, placuta de toata lumea, dar care nu era multumita de felul in care arata, voia sa fie cea mai frumoasa, Tina vrea sa fie cea mai frumoasa fetita”. 

A cerut astfel sfatul unor animalute pe care le-a intalnit si fiecare si-a dat cu parerea despre idealul lor de frumusete: pisica i-a spus ca nu se poate sa fie frumoasa fara o pereche de mustati, cocosul a spus ca fara o coada bogata nu se poate, girafa si-a laudat gatul lung asa incat fetita i-a rugat pe toti sa-i imprumute aceste parti ale corpului pentru a se infrumuseta.

Numai ca socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea din targ si cand a ajuns la gradinita fetita nici n-a putut intra pe usa si cand au vazut-o copiii au inceput sa rada de asa ciudatenie.

Asa ca Tina a aruncat tot ce nu era al ei si a inceput sa planga, crezand ca animalele i-au vrut raul. S-a refugiat in bratele mamei sale care i-a explicat ca fiecare are propria conceptie despre frumusete si ca ea este frumoasa asa cum este. Animalele sunt frumoase in felul lor, cum si oamenii nu sunt toti la fel, iar frumusetea consta tocmai in faptul ca sunt diferiti.

Copiilor le-a placut povestea si se amuzau de felul in care arata Tina dupa transformari. Am avut si noi o imagine cu o fetita careia copiii ii adaugau parti ale corpului conform povestii.

Mesajul cartii este unul foarte important si am incercat sa-i fac pe copii sa constientizeze faptul ca suntem frumosi asa cum suntem si ca n-avem nevoie de artificii pentru a ne infrumuseta. Am vorbit si de faptul ca nu hainele ne fac frumosi si trebuie sa-i apreciem pe cei din jur pentru ceea ce sunt, nu pentru felul in care arata sau dupa hainele pe care le poarta. I-am rugat apoi pe copii sa spuna ce le place unul la altul, legat de astectul fizic si m-am bucurat cand i-am auzit pe toti facandu-si complimente :)

La partea practica am facut fata Tinei sub forma de martisor (de aici m-am inspirat), lipind pe  dischete demachiante ochi, parul si am desenat frumos gurita.

Ne-am asezat apoi in fata unei role mari de hartie si fiecare copii a facut o fata- colaj dupa modelul lui Picasso (iata si aici modele interesante), au incercta sa alcatuiasca fata folosind tot felul de bucati de hartie.

Copiilor li s-a parut interesanta tehnica si le-au iesit niste fete foarte expresive.

Cadoul Celestinei

Celestina, fiica Marii si a Cerului era o fetita rasfatata care  a fost invatata sa primeasca tot felul de cadouri si cu toate astea era mereu imbufnata si nimic nu o facea fericita.

Se apropia ziua ei si parintii aveau de facut o alegere foarte grea: nu stiau ce cadou ar face-o fericita. Asa ca dupa ce au chibzuit mult, au hotarat sa-i ofere puterea de a-si crea singura ceva ce o face fericita, ceva nemaivazut, insa trebuie sa aleaga in mod responsabil fiindca nu avea dreptul la mai multe incercari. Asta a fost o mare provocare pentru Celestina si a inceput sa se gandeasca si sa descopere ce ar face-o fericita, ea care  de multa vreme nu se mai bucura de nimic. Aruncandu-se in mare si-a dat seama ca-i place apa, cand soarele a mangaiat-o cu blandete si-a dat seama ca-i place si caldura, si a realizat ca nimic nu se compara cu maretia cerului. Concluzia ei a fost ca trebui sa inventeze ceva care sa aiba apa, caldura, soare si cer. Aburii care ieseau din ceai au facut-o sa-si doreasca niste norisori pufosi cu care a calatoreasca , insa a vrut ca acestia sa sa arunce lumini si sa scoata zgomote, “sa fie luminosi si sonori.” Astfel au aparut norii aducatori de ploaie ce-aveau o printesa, pe fericita Celestina.

Cadoul Celestinei”, este povestea pe care am citit-o vineri la atelierul de lectura si a avut mare succes fiindca i-am provocat la fiecare pas pe copii sa se gandeasca ce cadou i-ar duce ei Celestinei daca ar fi invitati la ziua ei, sau sa-si imagineze/sa inventeze  un cadou care i-ar face fericiti. Multi s-au gandit doar la jucarii (previzibil :) ) dar discutand mai mult pe baza povestii, au inteles ca nu doar lucurile materiale ne fac fericiti, au spus ca de ziua lor s-ar bucura si de o mancare speciala pregatita de mami  :) .

Mi-a placut foarte mult ideea originala a Bufnitei  de a realiza Sonori din spuma poliuretanica, asa ca  am imprumutat ideea si am pregatit dinainte norisori pe farfurii din carton pe care copiii i-au pictat si i-am numit norisorii dorintelor.

Lasati-i asadar pe copii sa descopere, sa-si inventeze propriile jucarii. N-ar fi rau daca am trimite jucariile in vacanta o perioada (Roxana avea o astfel de propunere) si ne-am folosi de creativitate pentru a crea jocuri si jucarii, eu am convingerea ca o cutie de carton de exemplu s-ar transforma intr-o jucarie mult mai apreciata decat una scumpa. Vom incerca si noi acest experiment fiindca n-as vrea ca fetele sa ajunga mici Celestine :) .

Nasturel

Vineri la atelierul de lectura l-am cunoscut pe Nasturel” (o carte superba scrisa de Don Freemansi am aflat ca prietenia adevarata nu tine cont de aspectul fizic sau de hainele pe care purtam.

Pe Nasturel l-am gasit pe un raft dintr-un magazin de jucarii si aventura lui a inceput cand o fetita a vrut sa-l cumpere, dar mama i-a spus ca “e cam ponosit si ii mai lipseste si un nasture de la salopeta.” Pornind in cautarea nasturelui pierdut a descoperit o lume noua, o lume la care doar visase. Scara rulanta din magazin este pentru el un munte care mereu visase sa urce, magazinul de mobila i se pare un palat in care visase dintotdeauna sa locuiasca.

Fetitei i-a ramas inima la Nasturel si l-a cumparat a doua zi cu banii din pusculita ei. Cand a ajuns in camera fetitei, Nasturel a stiut ca a ajuns acasa si ca fetita este prietena lui: “Cred ca tu esti un prieten.Intotdeauna mi-am dorit un prieten!”

Am vorbit si noi despre prietenie, despre jucarii preferate si despre locuri in care visam sa ajungem sau lucruri pe care visam sa le facem.

Cu ajutorul unor imagini din poveste copiii au povestit scena in care se regaseau imaginile (aici puteti gasi multe fise cu activitati pe baza cartii).

Am facut niste nasturei din aluat de sare si acu ajutorul lor am facut scaderi si am colorat o fisa cu Nasturel (de aici am descarcat-o).

Am asamblat apoi un ursulet din carton si i-am cusut nasturei la salopeta cu ajutorul unei scobitori de care am lipit ata.

Fetele si-au facut cate o bratara trecand un snur printr-un nasturel.

Ursuletul cu salopeta verde a venit sa ne aduca si surpriza dulce.

O prezentare interesanta a cartii gasiti la Camelia, dar si la Coca.

vn

Cerceteaza tu insuti

…sau “Iepurasul ce fricos”,  cum am denumit noi povestea pe care am interpretat-o la atelierul de lectura de vineri. La recomandarea Cocai am cumparat cartea 101 povesti vindecatoare pentru copii si adolescenti” de George W. Burns si am descoperit acolo o multime de povesti cu morala, prin intermediul carora copiilor li se prezinta tot felul de situatii asemanatoare celor din viata reala si ii indeamna sa gaseasca ei insisi solutii. Sunt povesti care ar merita sa-si gaseasca ilustratori iscusiti si ar deveni si mai apreciate de catre copii. Nu sunt psiholog, insa cred cu adevarat ca un copill isi poate corija unele comportamente mult mai usor spunandu-i astfel de povesti decat insistand si cicalindu-l. Uneori nu ne dam seama sau nu ni se pare asa de grav un comportament gresit pe care-l avem decat atunci cand vedem pe altii purtandu-se exact la fel. Nu e vorba aici doar de probleme de comportament, ci si de tot felul de frici, de lipsa stimei de sine, o multitudine de situatii pe care cu ajutorul povestilor reusim sa le intelegem si sa le depasim. 

Cum va spuneam, povestea nu are poze asa ca a trebuit sa apelez la un teatru cu marionete pentru ca mesajul sa fie inteles pe deplin de catre copii. Mai intai am interpretat eu povestea, apoi copiii au fost actori.

A fost odata un iepure alb, pufos si timid care locuia pe malul unui lac albastru si stralucitor. Daca auzea un zgomot puternic si neasteptat, se speria, aerga tare si se ascundea in vizuina sa cea sigura. Intr-o zi, cand bea linistit apa din lac, a auzit un zgomot puternic, ceva de genul Pleosc! Iepurasul s-a speriat asa de tare incat a uitat de vizuina si a continuat sa alerge si sa strige : Ajutor! Am auzit un Pleosc fioros! Vine dupa noi! 

O maimuta l-a vazut pe iepuras alergand si l-a auzit tipand de frica si temandu-se ca urma sa se intample ceva ingrozitor, a sarit din copac si l-a urmat pe micul iepure strigand: Ajutor, ajutor! Fiorosul Pleosc! Vine dupa noi!

Un cerb s-a oprit din pascut cand au trecut cei doi speriosi. Sii cerbul a luat-o la goana, strigand: Fugiti, fugiti sa va salvati! Pleosc vine dupa noi! 

Au mai trecut pe langa un hipopotam, pe langa o girafa, pe langa un rinocer si pe langa un elefant si cu totii s-au alaturat multimii speriate.

Strigatele lor l-au trezit pe un leu care a urlat la ei sperand sa readuca pacea si ordinea in jungla sa: Ce e cu galagia asta?

Animalele nu stiau prea bine de ce alergau, toti pasau responsabilitatea celor de la care au auzit zvonul:

-Ne vaneaza un pleosc rau si oribil, a spus elefantul, mi-a spus rinocerul cand toti fugeau pe langa mine. 

-Da, a confirmat rinocerul, girafa mi-a spus in timp ce alerga cu celelalte animale.

-Am auzit de la hipopotam, a spus girafa. Trebuie ca e ceva serios daca un hipopotam isi paraseste baia de noroi si o ia la sanatoasa.

-Cand l-am vazut pe cerb alergand , a spus hipopotamul, am stiut ca ceva trebuie sa fie in neregula. Cerbul fuge numai cand are necazuri serioase, asa ca am fugit dupa el.

-Maimuta mi-a spus, a zis cerbul, privind-o pe maimuta peste umar. Ea a strigat ca ne urmareste un Pleosc si ca trebuie sa figum, in graba.

- Da, a zis maimuta. Eu doar l-am urmat pe iepurasul alb si pufos. El m-a avertizat. Alerga si tipa speriat de moarte.

-Ei bine? a intrebat ganditor leul, privindu-l direct pe iepuras, unde e? Unde e acest Pleosc? Nu vad nimic. Pe niciunul nu pare sa va vaneze nimeni.

- E acolo, a spus micul iepure aratand in spate si intorcandu-se, dar nevazand nimic decat o carare pustie.

Leul a propus sa mearga toti inapoi pe cararea pe care venisera, au cautat peste tot dar nu au gasit nimic neobisnuit. Cand au ajuns la lac totul era linistit si tacut. Apoi, cand se pregateau sa plece, o stanca s-a rostogolit de pe costisa de partea cealalta a lacului. S-a rostogolit cazand in lac cu un puternic “pleosc“.

Iepurele s-a simtit rusinat cand a aflat ce cauzase acel “pleosc”. Celorlalet animale le era rusine, deoarece crezusera ceea ce li se spusese si nu verificasera ele insele despre ce este vorba. Leul le-a explicat ca nu are de ce sa le fie rusine, le-a spus ca frica este un sentiment pe care-l traiesc toate animalele si toti oamenii. A spus ca iepurasul a fost indreptatit sa fie speriat fiindca el este un animal mic, nu are multe metode de aparare in fata altor animale mari si periculoase care ar vrea sa-i faca rau. Iar daca acel Pleosc ar fi existat. ar fi putut fi periculos si a fost intelept din parte micului iepure sa alerge si sa-i avertizeze pe ceilalti. Dar, uneori ne speriem de lucruri pe care doar ni le imaginam, lucruri de care nu ar trebui sa ne temem sau lucruri care chiar nu exista. Trebuie sa invatam sa ne dam seama de ce trebuie cu adevarat sa ne fie frica si de ce nu. 

Am analizat apoi impreuna cu copiii toate cele intamplate si toti au fost de acord ca nu trebuie sa ne incredem mereu in ce spun ceilalti, cel mai intelept e sa cercetam singuri, sa vedem daca acestia au dreptate sau nu. Am vorbit apoi despre situatii in care ar trebui sa ne fie frica si cum copiii nu prea stiau astfel de situatii (cu totii sunt curajosi ;) ) le-am explicat ca frica face parte din noi si uneori ne scapa din situatii periculoase: daca stam in mijlocul unei strazi frica este cea care ne salveaza sa nu fim calcati de masini. Insa uneori ne este frica de lucruri care nu ne pun in pericol si atunci trebuie sa ne gandim o secunda daca chiar e ceva de care sa ne temem sau nu. Inainte sa ne speriem si sa o luam la fuga, mai bine cercetam, fiindca un om curjos nu e cel care nu se teme de nimic, ci acela care isi invinge frica.

Am ilustrat apoi povestea pe o coala mare lipita pe perete…

…apoi copiii au facut propria scena cu animalele stand in jurul lacului in care a cazut stanca.

Surpriza dulce a fost in iepurasi albi si pufosi :)

Esti pretios

Vineri la atelierul de lectura am citit o carte deosebita (cum este de altfel toata colectia), o carte ce ne da de gandit si care cu ajutorul unei povesti ne da o lectie de viata. Copiii asimileaza excelent mesajul unor astfel de carti si sunt mult mai receptivi si mai deschisi cand vorbesc despre un personaj decat atunci cand le dai sfaturi in mod direct sau cand ii pui sa exprime  ceea ce simt. Cum va spuneam, cartea despre care am vorbit se numeste Esti pretios de Max Lucado si am facut cunostinta cu omuletii de lemn din Wemmik care erau foarte preocupati sa eticheteze pe toata lumea: ” Fiecare omulet avea o cutiuta plina cu stelute aurii si o cutiuta pline cu buline negre…. Omuletii draguti, din lemn lustruit si frumos vopsiti, intotdeauna primeau stelute, dar aceia din lemn necizelat, cu vopseaua sarita, nu  primeau decat buline. Tot stelute primeau si cei talentati.” 

Pancinello era unul dintre omuletii care nu era nici frumos si nici talentat, asa ca era plin de buline. Ajunsese sa aiba asa de multe buline incat ii era teama sa mai iasa pe strada, ii era frica sa nu faca vreo greala pentru a primi o noua bulina, nu mai avea incredere in el si a ajuns chiar sa creada ca nu e bun de nimic.

Intr-o zi s-a intalnit cu Lucia o fata care nu avea nici buline si nici stelute si chiar daca ceilalti incercau sa-i lipeasca buline sau stelute, acestea cadeau imediat. Pancinello a vrut sa stie care e secretul ei si a aflat ca ea merge in fiecare zi sa vorbeasca cu Eli, creatorul omuletilor. L-a sfatuit si pe Pancinello sa mearga la el, dar lui ii era frica sa nu deranjeze, ii era rusine cu atatea buline cate avea lipite pe el, insa si-a facut curaj in cele din urma si a mers la Eli. Acesta l-a primit cu multa caldura si cand Pancinello a inceput sa se scuze si sa se justifice pentru bulinele pe care le-a primit, Eli i-a spus cu blandete ca pentru el nu conteaza ce spun ceilalti. “Conteaza doar ceea ce gandesc eu. Iar eu cred ca esti o persoana tare deosebita… Fiindca esti al meu, de aceea insemni foarte mult pentru mine!…. Etichetele se lipesc de tine doar daca le lasi.” Pancinello s-a gandit bine la ceea ce i-a spus Eli si a inceput sa aiba incredere in el, iar in momentul acela o bulina cazu de pe el.

Am vorbit mult cu copiii despre poreclele pe care le putem primi si care ne mahnesc , insa analizand povestea lui Pancinello au inteles ca sunt speciali, ca parintii lor ii iubesc indiferent de talentele pe care le au sau nu le au si ca nu trebuie sa puna la suflet rautatile  pe care uneori le pot primi de la cei din jur. Am vorbit despre ce inseamna sa fii talentat si fiecare si-a dat seama ca este priceput la cate ceva, asa ca nu trebuie sa se simta mai putin imporatnti daca nu au aceleasi preocupari ca toti copiii. Parintii trebuie sa-i asigure mereu ca-i iubesc indiferent de bulinele sau stelutele pe care le primesc, astfel se vor simti in siguranta si vor avea incredere in ei.

Inspirata de activitatile pe care le-a facut Coca, am jucat si noi cateva jocuri cu buline si stelute (o prezentare minunata a cartii gasitit si la Camelia). I-am rugat pe copii ca in gluma sa-i critice pe ceilalti (fara sa ne legam de aspecte fizice), asa fiecare spunea despre celelalt ca nu-si face bine curatenie in camera, sau ca nu poate sari coarda ori ca nu se descurca prea bine la cantat si astfel cu totii au primit o multime de buline. Pentru a primi stelute trebuia sa mearga pe un snur ducand o bila intr-o ligurita si cel care reusea sa pastrze bila in lingurita primea o steluta.

Ca bulinele sa cada, trebui sa spuneam lucururi frumoase unul despre altul asa ca ma-m bucurat cand cu totii s-au laudat pentru tot felul de lucururi :).

Le-am dat apoi copiilor cate o clementina si i-am rugat sa faca pe ea un semn cu carioca si sa o anlizeze cu atentie.

Au pus apoi clementinele una langa cealalta si i-am rugat sa o aleaga fiecare pe a lui, cu totii recunoscandu-si creatiile. Am subliniat astfel faputl ca suntem diferiti, ca Dumnezeu ne pretuieste pe fiecare in parte, ca suntem speciali.

Le-am spus ca desi palmele oamenilor sunt asemenatoare, fiecare are amprenta unica , diferita de a celorlalti, asa ca la partea practica am facut omuleti folosindu-ne de amprentele palmelor.

Mos Craciun

Vineri la atelierul de elctura l-am cunoscut mai bine pe Mos Craciun cu ajutorul cartii “Mos Craciun” de Mauri Kunnas. 

Cartea este superba, o recomand din tot sufletul, ilustratiile sunt de vis, au o multime de detalii care te conduc in lumea magica a lui Mos Craciun. Am aflat ca satul lui Mos Craciun are casute rosii si se afla in Laponia (am identificat si pe harta tara mosului), am facut cunostinta cu multimea de spiridusi, am vazut ca la micul dejun cu totii mananca orez cu lapte, ca vietile lor seamana oarecum cu ale noastre: copiii merg la scoala, merg la spectacole.

Spiridusii sunt foarte harnici si pregatesc atenti o multime de lucruri pentru a fi daruite de Craciun copiilor de peste tot. Copiii s-au amuzat foarte tare cand i-au vazut pe spiridusii de la tipografie care-si legau barbile deasupra capului pentru a nu le inmuia in cerneala.

Imapchetarea cadourilor este o sarbatoare pentru toata lumea.

Dupa ce impart cadouri tuturor, fara a uita pe nimeni, spiridusii impreuna cu Mos Craciun sarbatoresc Craciunul cu mare bucurie.

Dupa ce am citit cartea si am analizat ilustratiile cu atentie, am jucat un joc in care copiii trebuia sa potriveasca acoperisurile cu casutele rosii din satul mosului (potriveau litera mare cu litera mica).

L-am construit apoi pe Mos Craciun cu barba lunga si rasucita.

Surpriza dulce a fost in Mos Craciuni din tuburi de carton (aici gasitit modelul).